După ce în 2010 se înregistra cu un deficit de 84,111
milioane de euro, în 2011 firmele braşovene au importat mai mult decât au exportat
Braşovul a încheiat anul 2011 cu un deficit în balanţa de comerţ exterior de 4,012 milioane de euro, după ce în 2010 avea un excedent de 84,111 milioane de euro. Anul trecut, valoarea mărfurilor exportate de companiile braşovene a crescut cu 10,67%, ajungând la 1,836 miliarde de euro, în timp ce valoarea importurilor a urcat cu 16,84%, până la 1,840 miliarde de euro.
Numai în luna decembrie exporturile firmelor braşovene au totalizat 131,300 milioane de euro, în timp ce importurile au totalizat 131,954 milioane de euro, înregistrându-se, astfel, un deficit de 0,654 milioane de euro. Comparativ cu luna decembrie 2010, exporturile au scăzut cu 13,05%, iar importurile au crescut cu 14,43%.
Judeţul Braşov ocupă în decembrie 2011 locul I în cadrul Regiunii Centru în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, cu o pondere de 31,71% în volumul exportului Regiunii Centru. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 29,91% şi este urmat de următoarele judeţe: Alba (16,33%), Mureş (13,21%), Harghita (4,67%), Covasna (4,16%).
Din punct de vedere al volumului importului, judeţul Braşov ocupă tot locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 32,58% în volumul importurilor Regiunii Centru. Locul II în acest clasament îl ocupă judeţul Sibiu cu un procent de 26,14%. Următoarele judeţe, după Braşov şi Sibiu, sunt Mureş (16,44%), Alba (9,86%), Covasna (8,60%) şi Harghita (6,38%). Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost Germania (36,94%), Franţa (11,09%), Italia (7,80%), Turcia (5,63%), Belgia (3,53%) şi Spania (3,05%).
Pe fluxul de importuri, principalii parteneri comerciali ai judeţului Braşov au fost: Germania (34,99%), Italia (9,99%), Fr