Declaraţiile tumultoase din cursul lunii aprilie cu privire la proiectul minier de la Roşia Montană au "mişcat" puternic acţiunile companiei canadiene Gabriel Resources (acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation - RMGC) la Bursa din Toronto. O acţiune Gabriel Resources (cotată cu simbolul GBU) valora, vineri, 3,13 dolari canadieni (3,15 dolari SUA), mai puţin cu aproape 37% faţă de cotaţia de la începutul lunii, după ce, joi, acţiunile companiei aproape se înjumătăţiseră comparativ cu startul lui aprilie, ajungând la 2,69 dolari canadieni. Pe 6 aprilie, în presă a apărut ştirea potrivit căreia, în urmă cu o zi, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat irevocabil planurile de urbanism ale RMGC, moment în care acţiunile companiei canadiene s-au devalorizat cu 23,43%, de la 4,61 dolari canadieni, la 3,53 dolari canadieni.
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu cu privire la proiectul de la Roşia Montană au venit la o distanţă de numai două zile lucrătoare de la ştirea anulării planurilor de urbanism. Astfel, pe 10 aprilie, preşedintele a cerut Guvernului şi noului ministru al mediului, Attila Korodi, să se pronunţe în legătură cu Roşia Montană, Roşia Poieni şi proiectul Chevron de exploatare a gazelor de şist, recomandând autorităţilor să ia o decizie în privinţa derulării investiţiilor şi creării de noi locuri de muncă. Atunci, acţiunile GBU au urcat cu 6,56%, de la 3,05 dolari canadieni, la 3,25 dolari canadieni, pentru ca, mai apoi, să-şi continuie declinul, până la valoarea de 2,74 dolari canadieni, înregistrată pe 16 aprilie. În următoarele două zile, acţiunile GBU s-au apreciat uşor, până la 2,94 dolari, pentru ca, pe 19 aprilie, să marcheze o nouă scădere, până la 2,69 dolari. Pe 18 aprilie, Gabriel Resources şi-a anunţat investitorii că "Tribunalul Cluj a validat din nou Certificatul de Urbanism nr. 87/2010, respingând cererea unor ONG-uri care