Cel mai mult îmi place oraşul Bucureşti în lunile aprilie şi mai. Poate şi ceva din iunie. Pentru că în această perioadă este proaspăt. Răsare iarba, copacii îşi recapătă viaţa, iar frunzele lor sunt moi şi fragile, ca pielicica unor nou-născuţi.
Am mângâiat zilele trecute frunzele unui plop. Catifea. Departe de asprimea pe care o capătă pe timpul verii.
Îmi place să văd când înfloreşte liliacul sau când se deschid candelele castanilor. De obicei (deşi urmăresc fenomentul de ani buni) toate acestea mă iau prin surprindere. O stare plăcută.
Îmi mai place oraşul, în această perioadă, pentru că parcurile sunt curate. Scăpate de povara zăpezilor. Lacurile, scăpate şi ele din gheara îngheţului, seamănă, măcar pentru câteva zile, cu apele limpezi de la munte.
Peste noapte, caişii, cireşii, corcoduşii (albi şi roşii) au colorat grădinile, străzile urâte le-au transformat în mici raiuri.
Aceasta este prima primăvară.
A doua primăvară, o văd în fiecare an dacă am noroc să ies (exact când trebuie) din Bucureşti, la ţară. Sau, şi mai frumos, la munte.
Îmi place să (re)trăiesc aceste două primăveri, ca două speranţe, în fiecare an.
Cel mai mult îmi place oraşul Bucureşti în lunile aprilie şi mai. Poate şi ceva din iunie. Pentru că în această perioadă este proaspăt. Răsare iarba, copacii îşi recapătă viaţa, iar frunzele lor sunt moi şi fragile, ca pielicica unor nou-născuţi.
Am mângâiat zilele trecute frunzele unui plop. Catifea. Departe de asprimea pe care o capătă pe timpul verii.
Îmi place să văd când înfloreşte liliacul sau când se deschid candelele castanilor. De obicei (deşi urmăresc fenomentul de ani buni) toate acestea mă iau prin surprindere. O stare plăcută.
Îmi mai place oraşul, în această perioadă, pentru că parcurile sunt curate. Scăpate de povara zăpezilor. Lacurile, scăpate şi ele din gheara îngheţului,
