Foto: REUTERS/Bernadett Szabo În Ungaria au fost înregistrate până acum 250.000 de cereri de obţinere a cetăţeniei ungare în baza procedurilor simplificate introduse la începutul anului trecut de Guvernul de la Budapesta. Printre beneficiile celor care vor primi dubla cetăţenie se numără eliberarea unui paşaport unguresc, care le dă dreptul acestora să călătorească fără vize în SUA sau dreptul la vot în Ungaria.
Iniţiativa Guvernului de la Budapesta de a acorda dreptul la dublă cetăţenie îi vizează pe toţi etnicii, indiferent de ţara în care locuiesc.
Secretariatul de stat pentru politica naţională din cadrul Cabinetului condus de Orban Viktor a informat că, până în prezent, au depus cereri de dobândire a cetăţeniei ungare în baza procedurilor simplificate 250.000 de persoane, iar în jur de 157.000 dintre acestea au depus deja jurământul. Potrivit unui comunicat de presă, cele mai multe solicitări s-au primit la misiunile diplomatice ale Ungariei din Miercurea Ciuc şi Cluj-Napoca, precum şi la cea din localitatea sârbă Subotica, din Voievodina.
În baza reglementărilor în vigoare, pot depune cereri persoanele care au avut cetăţenia ungară înainte de 1920 sau între 1938 şi 1945 şi descendenţii acestora. Solicitanţii trebuie să cunoască limba maghiară.
Foto: REUTERS/Bernadett Szabo În Ungaria au fost înregistrate până acum 250.000 de cereri de obţinere a cetăţeniei ungare în baza procedurilor simplificate introduse la începutul anului trecut de Guvernul de la Budapesta. Printre beneficiile celor care vor primi dubla cetăţenie se numără eliberarea unui paşaport unguresc, care le dă dreptul acestora să călătorească fără vize în SUA sau dreptul la vot în Ungaria.
Iniţiativa Guvernului de la Budapesta de a acorda dreptul la dublă cetăţenie îi vizează pe toţi etnicii, indiferent de ţara în care locuiesc.
Secretariatul de stat pentru p