Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistrații din BEJ, activi în instanțe și parchete

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 22 aprilie 2012 ·

Magistraţii desemnaţi în Biroul Electoral Judeţean (BEJ) îşi vor desfăşura activitatea atât la BEJ cât şi cu anumite modificări în cadrul instanţelor de judecată şi parchetelor din care provin, pentru a nu afecta activitatea judecătorească şi actul de justiţie, a declarat, în exclusivitate pentru “Zi de zi”, judecător Sonia Deaconescu, președintele Tribunalului Mureș.

“Articolul 40, litera a, din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevede că „Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii dispun delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii”. Articolul 120 alineatul 2 din Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale prevede că „membri birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, care au calitatea de angajat sau sunt numiţi într-o funcţie publică se consideră detaşaţi, pe perioada cât îşi desfăşoară activitatea, la birourile electorale”, a precizat Sonia Deaconescu.

Potrivit președintelui Tribunalului Mureș, în legile electorale legiuitorul a utilizat sintagma „se consideră detaşaţi” şi nu „sunt detaşaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii” sau „urmează a fi detaşaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii”. “Aceasta evidenţiază faptul că nu este vorba de o veritabilă detaşare, în condiţiile articolului 58 alineatul 1 din Legea nr. 303/2004 republicată cu completările şi modificările ulterioare”, a explicat Sonia Deaconescu.

„Potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 232/22 martie 2012, articolul 1, „Desemnarea unui judecător în Biroul Electoral nu se face prin detaşare, în condiţiile articolului 58 alineatul 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de cătresecţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 33 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 50 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 25 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 2 ore
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°