Sărbătoarea Învierii, de curând încheiată, reîmprospătează în memorie figura legendară a lui Ahaşverus, "jidovul rătăcitor". Produs al Evului Mediu, povestea lui nu circulă în toate ţările creştine (în România, amintim, totuşi urma tălpii Jidovului, la Corbii de Piatră, păstrată în stâncă de parcă ar fi păşit în ciment proaspăt, şi tot acolo urmele unui schelet de uriaş ­ peste doi metri jumătate înălţime ­ despre care se crede că tot ale lui sunt). Iar credibilitatea ei ne pare, în orice caz, îndoielnică.

Ipoteza că legenda s-ar fi născut imediat după moartea lui Iisus Hristos e considerată fără temei de majoritatea exegeţilor Bibliei. Evangheliile povestesc, ce-i drept, despre Simon din Cyrene care i-a purtat crucea lui Iisus, dar nu pomenesc nici un cuvânt despre Ahaşverus, cizmarul din Ierusalim.

Ahaşverus, spune legenda, l-ar fi gonit pe Mântuitor atunci când acesta a vrut să se odihnească puţin sub povara crucii pe care-o purta spre Golgota. Mai mult chiar, Ahaşverus ar fi asmuţit evreii, strigând: "Crucificaţi-l! Crucificaţi-l!", lucru care, în final, s-a şi întâmplat. Răspunsul lui Iisus ar fi fost: "Eu mă voi odihni, însă tu vei rătăci până când mă voi întoarce, la Judecata de Apoi!".

Probabil că această istorie apocrifă e un produs literar care valorifică legenda potrivit căreia soldatul Malchus, paznicul lui Caiafa, a primit ca pedeapsă pentru că l-a lovit pe Mântuitor, să alerge veşnic pe sub pământ în jurul crucii pe care a fost răstignit Iisus. Primul document despre paznicul lui Caiafa provine de la un cronicar englez care spune că, în 1228, un episcop l-ar fi cunoscut pe acest personaj în Munţii Armeniei, unde trăia în izolare şi purta nume de botez, sperând să fie iertat, într-o zi, pentru ceea ce făcuse. Tema fost speculată şi în secolele următoare.

La Forli, în Italia a apărut un şarlatan care spunea că el este soldatul car