Unul dintre cei doi agenţi Secret Service concediaţi în urma scandalului de prostituţie din Columbia, David Chaney, a postat în ianuarie 2009 o fotografie pe pagina sa de Facebook în care apare în spatele lui Sarah Palin, afirmând într-un comentariu aluziv că a "verificat-o", relatează CNN.
În această fotografie, Chancey este surprins în picioare lângă o maşină, în spatele fostei candidate la funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite în campania din 2008, Sarah Palin. El poartă o pereche de ochelari închişi la culoare, iar în poză este vizibilă o verighetă.
Sub fotografie, fostul supervizor Secret Service, o unitate de elită a poliţiei federale americane însărcinată cu protecţia preşedintelui, a postat un comentariu. "Chiar am verificat-o, dacă înţelegi ce vreau să spun", a scris acesta.
Comentariul a primit joi o replică dură din partea lui Palin. "Acest agent s-a cam făcut de râs postând fotografii şi comentarii despre faptul că ar fi «verificat» pe cineva", a declarat ea pentru postul Fox News. "Verifică asta, bodyguardule. Eşti concediat! Şi sper ca soţia sa îl trimită (să stea) în cuşca câinelui", a adăugat Palin.
David Chaney şi Greg Stokes sunt cei doi supervizori Secret Service care nu mai fac parte din această agenţie, în urma scandalului cu prostituate care a precedat vizita preşedintelui Barack Obama la Cartagena, în Columbia, la Summitul Americilor, potrivit CNN, care citează o sursă apropiată investigaţiei. Cei doi fac parte dintre cei 11 angajaţi ai Secret Service investigaţi în urma scandalului.
Alţi angajaţi Secret Service ar putea, de asemenea, să părăsească agenţia, a declarat reprezentatul republican din New York Peter King, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor.
Unul dintre cei doi agenţi Secret Service concediaţi în urma scandalului de prostituţie din Columbia, David Chane