Era 31 decembrie a anului 1889. Era o iarna cumplita, iar zapada se asternuse in strat gros pe ulitele din Targul Iesilor. Se inserase si uratorii pornisera de mult pe la casele gospodarilor.

Pretutindeni rasunau urale, pocnete de bici, iar zgomotul uratorilor care trageu buhaiul umplea bolta cereasca. Capre, ursi, irozi mascati ce interpretau nunta taraneasca inundasera ulitele batranului Iasi. Oamenii se aflau in voie buna si isi adresau traditionalele urari de Anul Nou.

Profesorul Stefan Draghici, aflat in acea seara in centrul targului, din intamplare, l-a intalnit pe Ion Creanga. Pentru ca locuiau aproape unul de altul, au pornit impreuna catre casa. In drum, au intrat in cateva pravalii pentru a face ceva cumparaturi pentru marea sarbatoare a Sfantului Vasile.

Cand au iesit din fosta bacanie a lui Iby, Creanga l-a indemnat pe profesor sa intre si in franzelaria lui Szzakmary, situata pe atunci in Coltul Strazii de Sus, langa "Junimea".

In franzelaria lui Szzakmary o multime de lume se aproviziona pentru Sarbatori. Cele doua domnisoare, Ludmila si Maria Szzakmary, erau ocupate, servindu-si musterii, una facand incasarile si alta impachetand cumparaturile.

In acest timp, lucratorii aduceau de la cuptor crafle mari si calde, umplute cu povidla sau dulceata, presarate cu zahar, din care ieseau aburi. In acele vrmuri craflele, asa mari cum erau, se vindeau cu zece bani una.

Creanga, care se stie ca era mancacios de felul sau, n-a rezistat tentatiei si a inceput sa manance cu pofta, inghitand craflele una dupa alta. Ba, chiar si-a scos si vechea testemea popeasca, pe care o avea din vremea diaconiei, cerandu-i domnisoarei Ludmila sa-i impachetese vreo 20 de crafle pentru seara de Anul Nou, scotand de la chimir 2 franci, in monede de argint, pe care i-a trantit pe tejghea.

Au iesit din