Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silviu Prigoană: Cei care au plecat din PDL nu vor vota moțiunea Opoziției

Publicat in Adevarul, duminică 22 aprilie 2012 ·

Deputatul PDL Silviu Prigoană, candidat al formațiunii la Primăria Capitalei, a declarat, duminică, referitor la plecarea din partid a mai multor parlamentari PDL, că este convins că aceștia nu vor vota moțiunea de cenzură a Opoziției.

„Eu nu cred că vor vota moţiunea de cenzură, chiar dacă au plecat din partid. O să vedem la vot", a spus Prigoană.

Potrivit acestuia, unul dintre subiectele la care se referă moţiunea de cenzură nu ar fi trebuit adus în discuţie.

„Este un obiect al moţiunii care nu trebuia adus în discuţie. În momentul în care intrăm în comunitatea europeană, fiecare stat se bazează pe multilingvism şi multiculturalism şi nu poţi să depui o moţiune pe tema asta. Este o temă greşită", a spus deputatul PDL.

Potrivit lui Prigoană, demisiile din ultima vreme din PDL nu reprezintă o „hemoragie", pentru că procentul de plecări este nesemnificativ.

„Am pierdut majoritatea în Senat, este ok, dar în general Senatul este Cameră consultativă, doar 10% din legi intră la ei ca şi for decizional, restul se duce la deputaţi", a explicat candidatul PDL la Primăria Capitalei.

El a precizat că votul său este împotriva moţiunii de cenzură, pentru că este „greşită".

Silviu Prigoană a afirmat că urmează ca în partid să se stabilească dacă parlamentarii PDL vor vota sau vor sta în sală la moţiunea de cenzură.

„Se va hotărî, dar cred că nici nu are rost să te mai deplasezi la vot. Este o moţiune fără obiect. Nu are niciun impact asupra cetăţeanului", a adăugat el.

Silviu Prigoană a afirmat că urmează ca în partid să se stabilească dacă parlamentarii PDL vor vota sau vor sta în sală la moţiunea de cenzură.

„Se va hotărî, dar cred că nici nu are rost să te mai deplasezi la vot. Este o moţiune fără obiect. Nu are niciun impact asupra cetăţeanului", a adăugat el.

El a menţionat că nu crede că se impune depunerea man

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°