Alegeri prezidenţiale în Franţa. La Sângeru a răsărit soarele. Soarele se miră din toate razele că a rămas singur pe cer. Aseară, la asfinţit, norii stăpâneau câmpiile de luptă, iar astrul zilei se pitise cu totul, înfrânt înainte să apună. O televiziune pune cap la cap gafele lui Sarkozy, prezentat ca favorit. O gafă a fost când, acasă fiind, într-o regiune franceză, s-a crezut în Germania.
Alta, când după o prelungă conversaţie cu Putin, preşedintele Franţei s-a înfăţişat presei beat criţă. Asta nu-i gafă. E manifest electoral într-o ţară unde, chiar dacă numărul de beţivi pe metru pătrat e mai mic decât în România, se bea totuşi vârtos. Mai ales vin. Franţa, în imaginile pe care le văd, nu se prea înghesuie la urne. Favorit, zice o corespondentă, e Sarkozy. Alta că e Hollande. Amândouă conchid că Franţa nu-i matinală electoral. Votează pe seară, probabil, când francezul, obosit de lene, iese să ia aer. Eu consemnez, mixând imaginile şi încercând să storc o idee, starea de plictiseală.
Când eram copii, cântam uneori în recreaţie "A venit (sau după caz, vine) vacanţa/ cu trenul din Franţa!” şi trăiam o plăcută înaripare. De ce venea vacanţa cu trenul când Sângeru era o localitate prin care nu trecea trenul, din care nu se auzea trenul, ci doar se auzise despre tren, pe care mi-l imaginam fantomatic şi lung? Şi apoi de ce din Franţa? Acum, privind imaginile sforţării electorale de la Paris, desprinse parcă din împărăţia lui Morfeu, am în sfârşit dezlegarea. Din Franţa, surata noastră, nu poate veni decât vacanţa. O lungă şi somnolentă vacanţă. În Paris e vacanţă. Cum o fi în Micul Paris?
În România vin alegerile. Pâş, pâş, tronca, tronca prin hârtoape. Cu căruţa, cu bicicleta, cu poşta care aduce felicitări personalizate fiecărui alegător şi mai vin cu punga cu cozonaci. Bune alegerile. Păcat că astâmpără foamea atât de rar, o dată la patru ani. E
