Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FPTS: Hotelierii români ar trebui să introducă pachete cu servicii all inclusive

Publicat in Jurnalul, duminică 22 aprilie 2012 ·

Pentru a putea concura cu litoralul bulgăresc, grecesc sau turcesc, România trebuie să ia măsuri radicale în ceea ce priveşte promovarea potenţialului turistic, conform unui studiu realizat de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS). Membrii Federaţiei recomandă hotelierilor români să devină flexibili, să se adapteze pieţei şi să introducă, acolo unde este posibil, pachete all inclusive, pe lângă cele de mic dejun, demi-pensiune sau pensiune completă. Astfel, recomandă hotelierilor români să fie mai deschişi către tour operatori şi să folosească tarife mai bune pentru aceştia, pentru a demara o competitivitate reală. ''De multe ori, hotelierul român oferă un comision de 10% tour operatorului. În aceste limite, tour operatorul nu poate introduce oferte speciale, având în vedere marja mică în care poate lucra, din aceasta marjă trebuind să ofere turistului un tarif cât mai atractiv, să plăteasca marketingul pentru vânzarea pachetului, dar şi alte cheltuieli, peste care se adaugă taxele deloc de neglijat către stat. Sunt momente în care tariful oferit pentru revânzare către tour operator coincide cu tariful oferit de către hotel direct turistului individual, ceea ce aruncă în aer colaborarea cu tour operatorul. Hotelierii trebuie să dezvolte parteneriate serioase atât cu tour operatorii locali, cât şi cu cei străini'', arată studiul FPTS.

Organizaţia consideră că România trebuie să urmeze exemplul Bulgariei în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului.

''Trebuie pus accentul pe un management adaptabil la piaţă, care să fie direct interesat de creşterea vânzărilor prin plata unui anumit comision în funcţie de vânzări, aşa cum se întâmplă şi în ţara vecină. Un atu al litoralului romanesc este acela că plajele sunt întinse, cu nisip fin, însă tocmai întreţinerea acestor plaje ridică probleme: de la gunoaiele nestrânse sau strânse doar de ochii l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ședința CSAȚ convocată de Nicușor Dan are loc luni. Cinci mari subiecte pe ordinea de zi, inclusiv o premieră

HotNews acum 31 minute
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării ce a fost convocată de președintele Nicușor Dan are loc luni, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, potrivit programului oficial al Președinției. Este prima ședință CSAȚ a președintelui Nicușor Dan, dar

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat vor fi afișate astăzi, 30 iunie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) la prima sesiune a Bacalaureatului vor fi afișate în data de 30 iunie 2025, potrivit calendarului Ministerului Educație și Cercetării. În aceeași zi, Ministerul Educației și Cercetării va organiz

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Doi bărbaţi care au agresat două femei pe o stradă din Bucureşti şi apoi au provocat distrugeri la două maşini din zonă, căutaţi de poliţişti

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi care au agresat două femei pe o stradă din Sectorul 5 din Bucureşti, iar apoi au provocat distrugeri la două autoturisme parcate în zonă, fiindu-le spartă luneta şi având urme de lovituri sunt căutaţi de poliţiştii din Capitală.

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Ce sărbătorim astăzi, 30 iunie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Soborul celor 12 Apostoli, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet s-a nevoit in veacul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si apoi ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Al

LeBron James va juca încă un an la Los Angeles Lakers / Va avea un salariu de 5.000 de euro pe oră

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Baschetbalistul american LeBron James a semnat un nou contract cu Los Angeles Lakers, pentru cel puţin un an, a anunţat ESPN duminică, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Medi

Autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș! Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud se deschide luni

Mediafax acum 2 ore
Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de către Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. Acesta a anunțat că Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud va fi inaugurat oficial luni, î

Agenda de business a săptămânii 30 iunie – 4 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Luni, 30 iunie ♦ Discurs al preşedintei BCE, Christine Lagarde ♦ Principalii indicatori privind sărăcia sau excluziunea socială în anul 2024, România, INS ♦ Activitatea reţelei sanitare şi de ocrotire a sănătăţii în anul 2024, România, INS Marţi, 1

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/28°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

20°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°