Fan al Realului încă dinaintea venirii lui Mourinho, evident că am salutat succesul de sîmbătă seara. Altfel, și ultimul El Clasico a dovedit că nu-i suficient să joci mai mult pentru a învinge, ci trebuie să joci mai bine: în ciuda unei posesii a balonului aproape duble, 66 la sută, Barcelona a pierdut întîlnirea și, o dată cu ea, campionatul!

Într-adevăr, formația catalană n-a păcălit fotbalul nici cu acest prilej, atît că mașina ei de pase a dat alte semne de oboseală. Nu vă mirați deoarece pînă și perfecțiunii i se mai întîmplă să obosească! Și dacă, vorba neostenitului Xabi Alonso, Real a mai suferit, ea a controlat duelul și, în final, a meritat izbînda. Galacticii au cîștigat fără dubii, chiar fără emoții.

În măsura în care i se reproșează unele schimbări operate în echipă, mai ales titularizările lui Tello și Thiago, precum și așezarea aventuroasă cu 3 fundași, tot sînt de acord că Guardiola a reacționat ca un gentleman, elegant, după meci. Nu s-a sfiit să-i felicite pe învingători “pentru victorie și pentru titlu”, după care a recunoscut deschis că “are loc transferul de putere”. Firește, a căutat și ceva scuze, menționînd că “am jucat mult din august încoace și Real a profitat de slăbiciunile noastre”. Atît însă, în rest și-a păstrat sîngele rece și, în general, decența.

Îmi imaginez că Mourinho ar fi sărit ca ars în eventualitatea unui eșec al madrilenilor. Ar fi aruncat vina pe arbitri, pe adversari, pe gazon sau pe vînt. Spre lauda lui, nu și Guardiola, care a lăsat din nou impresia unui tip stăpîn pe el, dar și, în ciuda unei înfrîngeri cu consecințe catastrofale, pe situație.

Fără să-i neg calitățile lui Pep, adică să-i incit pe admiratorii lui și pe ai Barcei, îndrăznesc să scriu că Mourinho e mai antrenor, inclusiv în ideea că posedă meșteșugul războiului psihologic. Fără ca afirmația să însemne un compliment, la The