Am trăit în comunism sub dominaţia principiului "Construim prezentul pentru viitor” şi parcă avea mai mult sens decât ceea ce trăim în regimul portocaliu care dă prezentul nostru pe viitor. Odată cu "aventura portocalie” începe şi iluzia că ei ştiu mai mult şi mai bine decât oricine pentru că asta e povestea spusă de liderul lor. Este şi iluzia validităţii şi inevitabilei victorii. Democraţii de altădată suprimă orice îndoială, abandonează demnitatea şi se aşează într-o armată de aplaudaci care însă au cheile de la cămările cu bunătăţi ale puterii.

Ce a urmat e un lung şir de abuzuri dar şi de acte de guvernare de o incompetenţă rareori întâlnită în România modernă. Mă gândesc acum la Saul Bellow care spunea că îi poate face foarte nefericiţi pe duşmanii săi într-un mod simplu: să-i descrie aşa cum sunt. Ceea ce am făcut şi eu deşi nu-i consider duşmani iar fericirea nu pot să le-o dau. Pentru că, totuşi, care au fost ideile politice ale regimului portocaliu? Umilinţa, ruşinea, teama pe care le-a impus românilor.

În mai puţin de patru ani de guvernare portocalie, în România de azi s-a ajuns la o distanţă mult prea mare între nevoi şi realitate, între posibil şi ceea ce este efectiv dobândit. Guvernarea e vinovată de multe greşeli dar cea mai nare vină o poartă pentru restrângerea dramatică a posibilului naţiunii române. Societatea românească are clar problemele ei care nu ţin numai de transformările ultimilor 22 de ani ci şi de adoptarea de-a lungul timpului a multor modele greşite în dauna altora cu adevărat bune. Dar cum să le facă faţă acestor probleme când actuala putere politică este respinsă de nouă din zece români?

Cu privatizări nesăbuite de resurse strategice, de sănătate, de pensii şi de şcoală dăm prezentul pe viitor în loc să facem tot ce se poate pentru a înţelege în prezent care sunt liniile şansei de viitor. Privilegiul suveranităţi