Sistemul de asistenţă şi de recuperare a persoanelor cu deficienţe mintale este în continuare deficitar, în pofida presiunilor externe şi a sumelor investite. Un procent infim de bolnavi sunt recuperaţi.
Cele mai recente rapoarte ale organizaţiilor non-guvernamentale care apără drepturile persoanelor cu dizabilităţi mintale trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte condiţiile în care sunt trataţi bolnavii. Terapiile sunt doar pe hârtie, iar controalele medicale nu se fac la timp.
Consecinţa: cei cu dizabilităţi mintale nu mai părăsesc aproape niciodată centrele în care sunt internaţi din cauza faptului că sunt consideraţi fără şansă de vindecare.
„Bolnavii internaţi nu mai ies aproape niciodată din centre, iar starea lor se înrăutăţeşte pe zi ce trece în loc să se îmbunătăţească. În urma mai multor vizite în diferite centre am constatat că unii trăiesc chiar în condiţii inumane", a declarat Georgiana Pascu, reprezentant al Centrului de Resurse Juridice.
„Bolnavii sunt trataţi ca nişte ciumaţi"
Cei 116.000 de români afectaţi de dizabilităţi mintale sunt consideraţi lipsiţi de orice speranţă de vindecare. Mulţi oameni, chiar şi o parte dintre cei care-i tratează, se obişnuiesc cu această idee, iar bolnavii ajunşi în centre speciale nu mai apucă să mai vadă lumina zilei „în libertate".
Totuşi, aceşti oameni nu trebuie priviţi şi trataţi ca nişte condamnaţi la o viaţă în semi-închisoare, deoarece cu ajutorul terapiilor îşi pot dezvolta anumite abilităţi prin care pot învăţa cum să se descurce singuri, undeva acasă.
Cu toate acestea, reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale susţin că majoritatea bolnavilor nu beneficiază de astfel de terapii decât pe hârtie, lucru demonstrat prin faptul că cei mai mulţi părăsesc centrele doar prin deces.
Cazurile mediatizate ale câtorva astf
