Grupul Intact a transmis, într-un comunicat, că nu cedează "şantajului" RCS, care sâmbătă a cerut public Antena Group acordul de a retransmite gratuit Antena 1 şi 3 pe Digi, precizând că operatorul de cablu plăteşte milioane de euro anual pentru a retransmite alte canale cu audienţe nesemnificative, informează Mediafax.
"Intact Media Group consideră RCS&RDS integral răspunzător pentru privarea telespectatorilor şi abonaţilor săi de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi GSP TV. RCS nu a respectat nici cele mai elementare norme de conduită comercială, ignorând cu rea credinţă solicitările Intact Media Group de a ajunge la un acord şi luând decizia intempestivă de a scoate din
grila de programe de pe satelit posturile Intact cu o zi înainte de termenul stabilit pentru negocierea condiţiilor comerciale privind retransmisia. RCS&RDS a ales cu rea voinţă să întrerupă discuţiile, făcând abuz de forţă, încălcând grav interesele abonaţilor şi contractele încheiate cu aceştia", se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă noaptea, de către Intact Media Group.
Intact susţine că RCS a încasat sute de milioane de euro din abonamentele încheiate cu telespectatorii, "sume de bani care au fost învestite în posturi proprii de televiziune închise după şase luni de la lansare, sfidând astfel interesele clienţilor".
Potrivit comunicatului, RCS&RDS "plăteşte în mod constant sume de zeci de milioane de euro anual pentru retransmisia a zeci de posturi cu audienţe nesemnificative", însă încearcă să obţină difuzarea gratuită a televiziunilor Antena Group, care înregistrează audienţe importante. "RCS&RDS încasează astfel sume mari de la telespectatorii televiziunilor Intact şi îi foloseşte pentru a-şi finanţa propriile posturi lansate din interese politice", susţine Intact Media Group.
Totodată, Intact Media Group solicită RCS&RDS să facă publ