Centrului european pentru prognoze pe medie durată anunță că, în următoarele 10 zile, vremea în România va fi frumoasă: cer senin, temperaturi peste cele normale și ploi puține.
Vremea va excelentă în următoarele zece zile, cu temperaturi peste cele normale pentru această perioadă şi ploi puţine în majoritatea regiunilor, spun specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). În Banat, vremea se va încălzi treptat până spre sfârșitul lunii, valorile termice urmând să se situeze peste normele climatologice, îndeosebi între 26 și 29 aprilie. Maximele vor depăși 25 de grade Celsius. Primele zile din mai vor aduce o ușoară scădere a temperaturilor, dar valorile minime se vor menține peste normalul perioadei. Intervalele cu instabilitate atmosferică mai pronunțată sunt scurte, respectiv până la 24 aprilie și începutul lunii mai. În Crişana, valorile termice nu vor avea modificări importante până în 24 aprilie, apoi vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime ce vor putea depăși 26 de grade și minime de peste 10 grade. În primele zile ale lunii mai, temperaturile maxime vor scădea ușor. Aversele de ploaie vor fi frecvente până la 24 aprilie și la începutul lunii mai. În Transilvania se va încălzi, astfel încât temperaturile maxime vor depăși, în medie, 20-22 de grade, mai ales între 26 și 29 aprilie. Probabilitatea de ploaie este mai ridicată în cursul după-amiezelor. Pentru Dobrogea, meteorologii estimează că valorile termice se vor menține relativ constante și apropiate de normele climatologice, cu maxime în jurul a 20 de grade și minime de peste 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă, ploile de scurtă durată fiind de așteptat la sfârșitul intervalului. În Maramureş, după 24 aprilie, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22 de grade. Averse frecvente sunt prognozate până la 24 aprilie și, posibil, la