Pensionarii spanioli vor plăti 10% din pretul medicamentelor, pacienții activi pe piața muncii, care au venituri de peste 22.000 de euro vor cumpăra medicamente compensate în proporție de 50%, iar șomerii vor putea achiziționa medicamente gratuit.
Anunțul a fost făcut de Ana Mato, ministrul sănătății din Spania, iar măsurile sunt menite să garanteze faptul că nu va exista coplata serviciilor sanitare. Conform acesteia, coplata va contribui la reducerile de 7 miliarde de euro ce trebuie facute la nivelul cheltuielilor cu sănătatea. Odată aprobate de guvernul spaniol, măsurile vor intra in vigoare în circa două luni.
Cele două coplăți din România
În România, introducerea sistemului de coplata la medicamente și servicii medicale reprezintă unul dintre angajamentele asumate de Executiv în negocierile cu FMI și cu Banca Mondială. În vara anului 2010 s-a luat decizia introducerii unui nou mod de compensare entru medicamente, aplicabil numai medicamentelor din listele A și B, respectiv cele cu compensare de 90% şi 50%.
Coplata reprezintă contribuţia pe care asiguratul la sistemul de sănătate trebuie să o plătească suplimentar faţă de cea decontată din Fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate.
Ministerul Sănătăţii a publicat la sfârșitul săptămânii trecute pe site-ul propriu proiectul de lege privind coplata, dar fără să prezinte cuantumul sumelor pe care trebuie să le plătească asiguraţii şi fără condiţiile în care se achită. Aceste condiţii urmează să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.