Voinţa – Petrolul a fost un joc de a fi sau a nu fi în Liga I. Aşa au fost motivaţi sibienii înaintea partidei cu Petrolul. O victorie ar fi însemnat o adevărată gură de oxigen, în timp ce o remiză sau un eşec ar fi dus Voinţa spre retrogradare şi, implicit, spre desfiinţare. S-a terminat 1-1, după un meci de luptă, şi cele două formaţii rămân cu sceptrul retrogradării deasupra capului.
Jucătorii Voinţei au înţeles mesajul şi au pus piciorul pe acceleraţie din primele minute. Zăgrean (7) a fructificat cu un lob superb o pasă ideală a lui Beza şi a adus bucurie în tribune. Ploieştenii au forţat mai apoi, dar Dănălache (15) a scos miraculor de lângă bară, iar mai apoi Opriţa (17) a trimis incredibil peste poartă din careul mic! Golul avea să vină însă conform cursului jocului în poarta lui Dănălache, Hamza (20) punctând cu capul.
Kovacs, eliminări uşoare
Maghici (42) a adus din nou speranţe în rândul fanilor, lovind transversala cu un şut de la 25 de metri. Liniştea s-a lăsat mai apoi în tribune, Forika plecând la cabine pentru două cartonaşe galbene primite în decurs de numai trei minute (44).
După pauză, Kovacs a părut că vrea să reechilibreze balanţa şi l-a eliminat pe ploieşteanul Străuţ, tot pentru două avertismente în decurs de trei minute. Spre final, Opriţa (71) şi Beza (81) puteau să mai schimbe scorul de pe tabelă, dar fără succes. Cele două echipe s-au închis mai apoi de teama unui eşec. 1-1 a fost la final, iar lupta pentru salvarea de la retrogradare continuă pentru ambele echipe.
Remiza e echitabilă, Petrolul ne-a pus probleme mari. Sperăm în continuare că ne vom salva
Sandu Tăbârcă, director tehnic Voinţa
Am primit gol contrar jocului. Nu ştiu dacă puteam mai mult, avem o bancă de rezerve şubredă
Gheorghe Mulţescu, antrenor Petrolul
CLICK AICI pentru comentariul