Mijlocaşul Rapidului, Dan Alexa, a declarat la finalul partidei de la Mioveni, pe care Rapid a câştigat-o cu scorul de 2-1, că se aştepta la o replică tăioasă din partea adversarului, iar argşenii nu au arătat de ultimul loc. Totodată, „Chirurgul” nu exclude varianta ca următoarele adversare ale Rapidului să joace fotbal pentru „valize”.
„Ştiam că Mioveniul nu-şi va arăta locul şi s-a văzut asta, pentru că ne-au pus mari probleme pe parcursul meciului. Nu ştiu dacă au fost valize la Mioveni, dar au jucat cu mare ambiţie şi au vrut să demonstreze că nu sunt de ultimul loc. Ne aşteptăm să fie valize la următorii adversari, dar în seara asta nu ştiu dacă au fost.”, a declarat Dan Alexa la finalul partidei de la Mioveni.
„Victoriile aduc victorii”
Alexa a recunoscut că în partida cu CS Mioveni a renunţat la jocul tipic agresiv pentru că îşi dorea foarte mult să joace etapa următoare, contra Stelei, în faţa propriilor suporteri.
„Astăzi am evitat „galbenul”. Ştiam că trebuie să fiu mult mai atent pentru că vreau foarte mult să joc în meciul cu Seaua. E important s-o luăm pas cu pas. Victoriile aduc victorii şi vreau ca meciul următor, cu Steaua, să îl câştigăm în primul rând pentru suporterii noştri. Nu ne gândim la titlu, ci la orgoliul nostru. După acea serie neagră trebuie să fim modeşti, pentru că, Doamne fereşte, putem cădea iar în cealaltă extremă. ”, a adăugat „Chirurgul”.
Mijlocaşul Rapidului, Dan Alexa, a declarat la finalul partidei de la Mioveni, pe care Rapid a câştigat-o cu scorul de 2-1, că se aştepta la o replică tăioasă din partea adversarului, iar argşenii nu au arătat de ultimul loc. Totodată, „Chirurgul” nu exclude varianta ca următoarele adversare ale Rapidului să joace fotbal pentru „valize”.
„Ştiam că Mioveniul nu-şi va arăta locul şi s-a văzut asta, pentru că ne-au pus mari probleme pe parcursul meciului. Nu