Motto: “Noi muncim, nu gândim” (anii ‘90, IMGB)

“Lăsaţi intelectualii să facă politică. Lăsaţi-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna o critică blândă, lipsită de patimă, lipsită de invective. Lăsaţi intelectualii să vorbească, lăsaţi-i să vorbească despre politică (…). La capătul fiecărei fraze se ascunde, de fapt, un înţeles. Şi poate că acest înţeles reprezintă o soluţie. Lăsaţi-i să vină spre administraţia centrală şi locală”, spunea de curând premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

În ultimile două decenii, pentru că înainte de 1989 tinichigii şi cizmarii aveau prim-planul, rar s-a întâmplat ca relaţia, consimţită la notar cu carnet de partid sau concubinajul cu săgeţi de iubire trimis prin micile ecrane, s-a sfârşit bine. Vulgarizând, a fost ca relaţia dintre Oana Zăvoranu şi mama sa sfârşită pe marginea cimitirului dorit ca moştenire, cu turbulenţe, declaraţii de iubire şi, cel mai adesea, divorţuri răsunătoare. Preşedintele -intelectual Emil Constantinescu a sfârşit, spune el, zdrobit de serviciile care acum sunt la putere, Ion Iliescu a rămas cu declaraţii lemnoase la moartea vreunui actor, iar Traian Băsescu rămâne memorabil cu indicaţiile date chelnerului despre cultura punerii băuturii în pahar şi cartea lui Cărtărescu pe care o citeşte în fiecare mandat (noroc cu mandatele lungi, poate o termină, deşi a anunţat că e posibil să demisioneze-sic!). ca să compenseze, dă decoraţii la zilele de sărbătoare.

E o problemă cu intelectualii? E o problemă cu politica de Dâmboviţa? În PDL s-a încercat o aripă a intelectualilor, dar a fost repede frântă de politicienii de profesie. Este fabuloasă declaraţia lui Silviu Prigoană, candidatul PDL la alegerile locale 2012 pentru Primăria Bucureşti: “Iisus era tâmplar, nu un mare şmecher”. Comentariile sunt de prisos.

“Spaţiul public românesc este toxic. Niciodată imaginea mea nu a fost mai proastă c