Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războaiele aduc muzee

Publicat in Jurnalul, duminică 22 aprilie 2012 ·

Galeria de artă contemporană Recycle Nest găzduieşte, până în 25 aprilie, expoziţia lui Ion Grigorescu şi a lui Bogdan Vlăduţă. Expoziţia se numeşte "Războaiele aduc muzee". Cei doi artişti dedică Romei, pe care au umblat-o împreună, acest al doilea episod, după cel din 2011, de la atelierul lui Ion Grigorescu.

Cu această ocazie, cei doi artişti au publicat o carte despre Roma şi expun şi un număr de lucrări din ultima producţie a propriului atelier (pictură pe pânză şi reliefuri din tablă de zinc). Iată ce declară cei doi:

"Dăm spre publicare în 50 de exemplare acest tratat de pictură nou, la sute de ani de cele renascentiste, germinat în acelaşi pământ, scris mai mult sau mai puţin în aceeaşi dezordine în care vin observaţiile simultan cu lucrul pensulelor, dar nou ­ pictura, din care Vlăduţă face o axiomă a locului, a Romei, devine, citind, o sumă de acţiuni, de încercări, de extensii, care mai de care mai îndepărtate de clasica pictură, acum sunt nenumarate feluri de a picta, pictura ajunge aproape de sensul de «artă». Ion Grigorescu 2011-2012 (a făcut ilustrarea şi macheta)."

Bogdan Vlăduţă este pictorul care a locuit în Roma o lungă perioadă de timp şi unde a reuşit să atragă oraşul, cu misteriosul Palimpsest artistic şi convivialitate mediteraneană într-unul din cele mai bogate subiecte de pictură ale sale. Vlăduţă remarcă, în cartea recent publicată: "Fiind vorba despre o declaraţie de iubire pentru trecut, timbrul cuvintelor pot induce un excesiv vaiet. Roma, loc inundat de metafizica vechiului, unde actualitatea sfârşeşte printr-un remarcabil eşec, dinamica picturală a suferit o evidentă schimbare. Am fost tras înauntru de energiile vechiului şi implicat în cel mai amplu proiect al afectivităţii mele. Nu eu sunt cel care am ales să-mi pictez tablourile înfăţişând Oraşul, nu sunt acela care a stârnit cântecul de îndrăgostit, dar nici acol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 54 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°