Petrolul a încheiat la egalitate meciul disputat pe terenul Voinţei Sibiu, 1-1, un rezultat care nu avantajează prea mult pe vreuna dintre cele două echipe. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză, de Zăgrean (6), respectiv Younes (20).
Fiecare formaţie a terminat meciul în inferioritate numerică, după eliminările lui Forika (44) şi Străuţ (56).
Petrolul a început cum nu se poate mai rău meciul de la Sibiu, văzându-se repede condusă pe tabela de marcaj. Ben Djemia a pierdut uşor o minge la 40 de minute, punându-i pe contraatac pe amfitrioni, iar ZĂGREAN (6) a înscris cu un lob pe la 16 metri, lateral dreapta, peste un Hamutovski prins în poziţie greşită.
Replica "lupilor" a venit rapid, ostilităţile mutându-se în preajma suprafeţei de pedeapsă, iar Dănălache (13) a fost la un pas de un autogol comic, reuşind să salveze în ultimul moment un balon pe care îl scăpase spre poartă.
În zece contra zece, cu mai multe spaţii libere pe teren, jocul s-a transformat, paradoxal, într-unul de luptă, niciuna dintre cele două combatante nepărând dispusă să rişte mai mult decât era cazul.
Partida a curs, astfel, spre o remiză ce, teoretic, le avantajează pe celelalte formaţii implicate în lupta pentru surpavieţuire, dar care, până la urmă, le aduce "lupilor" un punct ce se poate dovedi extrem de important în momentul în care se va trage linie, la final de campionat.
fcpetrolul.ro
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!