Socialistul François Hollande a reuşit să se plaseze pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, obţinânnd 28,56% din
voturi, dupş numărarea a 99% din buletine, devansându-l pe actualul preşedinte Nicolas Sarkozy, care a obţinut 27,07% din voturi.
Hollande confirmă astfel estimările de dinainte de alegeri. Turul doi al alegerilor va avea loc pe data de 6 mai : Hollande speră să câştige
alegerile, aşa cum a declarat ieri seară, după închiderea urnelor, el putând beneficia de voturile stâgii radicale şi ale ecologiştilor.
Marine Le Pen a reuşit performanţa de a se plasa pe locul trei, câştigând 18,12% din voturi, procent care aduce extrema dreaptş la un nivel niciodata
atins în Franţa la primul tur de scrutin. Ea şi-a devansat tatăl, Jean-Marie Le Pen, care a reuşit, în 2002, să creeze o surpriză generală prin calificarea sa în turul doi, cu 16,86%, împreună cu Jacques Chirac, falt care a dus la eliminarea socialistului Lionel Jospin. Potrivit estimărilor Ministerului de Interne francez, pe locurile următoare se află Jean-Luc Melenchon (11,10%) şi centristul Francois Bayrou cu 9,11%.
Participarea la vot a depăşit estimările iniţiale ale institutelor de sondaj, fiind de circa 80%. In
*Francois Hollande* (58 de ani), candidatul socialiştilor (PS - centru-stânga), nu a deţinut niciodată vreun portofoliu ministerial, motiv
pentru care adversarii săi de drepta îl consideră lipsit de experienţă.
Cotat drept favorit pentru turul doi încă înainte de începerea oficială a campaniei electorale, cu aproximativ 55% din voturi, Francois Hollande
speră să readucă stânga în prim-planul politicii franceze. Dacă va câştiga alegerile, el va deveni primul preşedinte socialist de la Francois
Mitterrand (1981-1995).
*Nicolas Sarkozy* (56 de ani), preşedintele în funcţie şi liderul Uniunii