Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea de cenzură a opoziţiei, citită în plenul Parlamentului. Ce cuprinde textul documentului

Publicat in Antena 3, luni 23 aprilie 2012 ·

Update - 18.40 - Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatul, în care va fi citită moţiunea de cenzură "Opriţi guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", iniţiată de opoziţie, a avut loc luni după-amiază, documentul urmând să fie dezbătut şi votat vineri, de la ora 9.00.

Parlamentarii opoziţiei arată în textul moţiunii de cenzură că în doar două luni, guvernul a devenit o ameninţare la adresa românilor prin politicile pe care le susţine, motiv pentru care cer demiterea Cabinetului Ungureanu.

"În loc să fie un guvern care schimbă direcţia greşită a cabinetelor Boc, actualul guvern a devenit un cabinet şantajat, captiv, care acţionează împotriva intereselor românilor. Din opoziţie, am atras atenţia, prin moţiuni simple şi de cenzură, asupra înrăutăţirii permanente a situaţiei sociale şi economice a ţării, de fiecare dată cu speranţa că cei care guvernează vor înceta politicile care sărăcesc românii, lovesc economia şi subminează instituţiile şi vor opri îmbogăţirea prin fraudă a clientelei politice", se afirmă în textul moţiunii.

Parlamentarii opoziţiei spun că Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea, că a cedat şantajului PDL alocând fonduri de la buget înainte de alegeri clientelei de partid şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş.

Moţiunea face referire la anumite privatizări "din care câştigă doar clientela politică", cum ar fi acordurile petroliere de concesiune către compania americană Chevron, pentru explorare dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în Dobrogea.

"De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ sp

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 26 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 2 ore
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

News.ro acum o ora
Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un sistem de AI, botezat Centaur, creat de o echipă in

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°