Câteva lecții pe care restul lumii ar trebui să le ia de la Germania. Și câteva pe care ar trebui să le ocolească

Întregul Occident este fascinat de exemplul Germaniei. Aflată în centrul unui continent decăzut, această țară s-a dezvoltat în ultimii zece ani mai mult decât oricare alt stat din grupul G7. În tulburata zonă euro, șomajul a atins valori-record de la lansarea monedei unice și până acum; în schimb, Berlinul raportează cel mai mic șomaj din istorie. Concurența străină a lovit puternic exporturile statelor bogate; în Germania, acestea reprezintă în continuare unul dintre principalele motoare de creștere. Așa că nici nu e de mirare că, ajunși la capătul puterilor, liderii unor state ca Franța, Spania, Italia sau Marea Britanie își exprimă timid speranța că vor putea adopta modelul german.

Această recentă pleiadă de succese are cauze vechi și noi. Acum zece ani, sleită de costurile unificării, Germania era efectiv o ruină. De atunci, a reușit să demonstreze că și o țară cu nivel de trai ridicat poate să se impună ca producător de bunuri de lux, reușind totodată să mențină un nivel plafonat al costurilor cu forța de muncă. A reușit, de asemenea, să-și prefacă de la zero sistemul de finanțe, astfel încât, în momentul de față, deficitul bugetar nu depășește 1% din PIB, nivelul cheltuielilor publice e mult sub media europeană, iar randamentele obligațiunilor nemțești au atins minimul istoric. Reformele lansate de guvernul social-democrat al lui Gerhard Schröder în 2003 prin Agenda 2010 au contribuit la flexibilizarea pieței muncii, de unde și rata foarte mică a șomajului de astăzi.

Punct cu punct

Fantastica performanță a Germaniei are rădăcini în trecut. Mittelstand, platformele de IMM-uri adesea supraspecializate pe anumite nișe de producție, au apărut încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Extrem de solide