Argentina se vede într-o situaţie jenantă pe plan internaţional ca urmare a deciziei sale de a expropria compania petrolieră YFP, al cărei control acţionariat era deţinut de spaniolii de la Repsol. În confruntarea sa cu ţara sud-americană, guvernul spaniol a primit sprijinul clar al Uniunii Europene. "Wall Street Journal" a publicat un editorial foarte dur la adresa "unui act pe care lumea civilizată îl califică drept furt".
Brazilia a avut o poziţie prudentă de neutralitate, care a caracterizat în aceste cazuri politica sa internaţională. Dar preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, prin firea sa un om echilibrat, nu a avut rezerve în a-l primi pe şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy. "Aici nu expropriem, domnule preşedinte Rajoy", a fost comentariul său, după ce a afirmat că întreprinderile spaniole nu vor avea surprize în Columbia, deoarece "aici se respectă regulile jocului".
Astfel se conturează o situaţie în care Argentina se poate găsi într-o stare de izolare. În memoria posibililor investitori încă mai este prezent marele moratoriu din 2001, în care ţara a decretat default în cea mai mare parte a datoriilor sale. Acela era un moment dramatic în istoria argentiniană, în care atât politica, cât şi economia ajunseseră pe fundul prăpastiei - după cum s-a văzut prin rapida succesiune a trei preşedinţi. Atunci a început dinastia Kirchner, cu o doză de îndrăzneală care a surprins lumea, dar care, pentru argetinieni însemna o redobândire a unei părţi a mândriei lor rănite.
De atunci încolo, Argentina s-a menţinut la mal, cu reparaţii doar parţiale către creditorii săi; dar a fost avantajată (ca şi Brazilia) de o perioadă extrem de favorabilă de schimburi comerciale - materii-prime precum soia atingând o apreciere inedită. Mai mulţi ani la rând ţara a ajuns să crească cu rate asiatice.
Ar fi fost momentul să pună bazele viitorului, pen
