Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Google şi co-fondatorul Larry Page s-au asociat cu James Cameron într-o firmă de explorare spaţială

Publicat in Gandul, luni 23 aprilie 2012 ·

Eric Schmidt, preşedintele Google, şi miliardarul Larry Page, cofondator al acestui grup, s-au asociat cu cineastul canadian James Cameron şi cu alţi investitori pentru a lansa un ambiţios joint-venture în domeniul explorării spaţiale şi al exploatării resurselor naturale, informează Reuters.

Detalii despre noua companie, denumită Planetary Resources, vor fi dezvăluite marţi, într-o conferinţă de presă, organizată la Museum of Flight din Seattle, se afirmă într-un comunicat emis la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit aceluiaşi comunicat, compania nou înfiinţată "va combina sectorul explorării spaţiale cu cel al resurselor naturale", într-un joint-venture care ar putea aduce câteva "trilioane de dolari Produsului Intern Brut". Publicaţia Wall Street Journal a anunţat vineri că Planetary Resources va explora fezabilitatea exploatărilor miniere pe asteroizi, un concept vechi de mai multe decenii.

"Această companie inovatoare va crea o nouă industrie şi o nouă definiţie pentru «resurse naturale»", se afirmă în acelaşi comunicat.

Compania Planetary Resource a fost înfiinţată, printre alţii, de Eric Anderson, fostul şef al unor misiuni spaţiale spre Marte lansate de NASA, şi Peter Diamandis, un antreprenor din domeniul zborurilor spaţiale comerciale, care a iniţiat X-Prize, un premiu de 10 milioane de dolari ce va fi oferit companiei private care va reuşi să creeze o navetă spaţială reutilizabilă. Printre ceilalţi investitori de marcă se află Charles Simonyi, un fost manager de top din cadrul grupului Microsoft, şi K. Ram Shiram, un director din grupul Google.

Noua companie reprezintă cea mai recentă iniţiativă a regizorului canadian James Cameron, care s-a scufundat luna trecută, la bordul unui mini-submarin, în celebra Groapă a Marianelor, unde se înregistrează cea mai mare adâncime de pe Terra. In

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°