Italia se aşteaptă la o revenire pe creştere economică moderată în trimestrul al treilea, ca urmare a atenuării impactului măsurilor de austeritate, a declarat secretarul de stat din Ministerul italian de Finanţe, Vittorio Grilli, citat de Reuters.
Italia, a treia mare economie a zonei euro şi aflată în prezent în recesiune, îşi schimbă priorităţile de la austeritate la creştere, după ce a adoptat rapid o serie de reforme pentru a reduce îndatorarea statului.
"Efectele măsurilor de consolidare şi condiţiile din pieţele financiare vor conduce probabil la o scădere a PIB în prima jumătate a anului. Totuşi, există semne de îmbunătăţire a situaţiei, care sugerează că o recuperare modestă ar putea începe chiar din trimestrul al treilea", a afirmat Grilli, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerelor de Finanţe din alte state la reuniunea FMI - Banca Mondială de la Washington.
Estimarea oficială a guvernului prevede o contracţie de 1,2% pentru acest an şi o creştere modestă, de 0,5% în 2013.
Italia a adoptat un program de măsuri de austeritate în valoare de 30 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, care a fost unul dintre cauzele recesiunii. Guvernul de la Roma a reformat sistemul de pensii şi pregăteşte schimbări majore pe piaţa muncii, cu scopul de a ajunge la un buget echilibrat în 2014.
Italia se aşteaptă la o revenire pe creştere economică moderată în trimestrul al treilea, ca urmare a atenuării impactului măsurilor de austeritate, a declarat secretarul de stat din Ministerul italian de Finanţe, Vittorio Grilli, citat de Reuters.
Italia, a treia mare economie a zonei euro şi aflată în prezent în recesiune, îşi schimbă priorităţile de la austeritate la creştere, după ce a adoptat rapid o serie de reforme pentru a reduce îndatorarea statului.
"Efectele măsurilor de c