Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana, mama judokanei Alina Dumitru, îşi îndeamnă nepoata să nu abandoneze sportul

Publicat in Libertatea, luni 23 aprilie 2012 ·

Mariana, mama Alinei Dumitru, campioană olimpică la judo în 2008 şi de şapte ori campioană europeană, spune că fiica ei ar trebui să se mai gândească la decizia de a renunţa la activitatea competiţională, deoarece are doar 29 de ani şi are destul timp să-şi întemeieze o familie. Mariana, mama Alinei Dumitru, campioană olimpică la judo în 2008 şi de şapte ori campioană europeană, spune că fiica ei ar trebui să se mai gândească la decizia de a renunţa la activitatea competiţională, deoarece are doar 29 de ani şi are destul timp să-şi întemeieze o familie.

”Aştept nepoţei de la Alina, dar sper să nu se lase de judo acum. Copiii îţi ocupă tot timpul şi cel mai bine e să-i ai după 35 de ani. Atunci va fi mai liberă, ca să simtă şi ea ce e tinereţea şi să îşi pună la cale viaţa privată. Eu sper că ea va merge mai departe. Dacă nu, cred că o să deschidă o sală de judo şi o să antreneze, pentru că are carnet de antrenor”, îşi dezvăluie dorinţele mama Alinei. Mariana Dumitru spune că fiica ei nu făcea nebunii prin casă, dar îi plăceau mult gimnastica şi tenisul.

“O iubea pe Nadia Comăneci şi se uita la toate meciurile de tenis de la televizor. A fost selecţionată de la şcoală pentru judo în clasa a V-a. Nici nu ştia ce înseamnă judo. Am mers la sală şi când a văzut despre ce e vorba mi-a zis: «E cam dur, dar o să încerc». A început să îi placă, a câştigat prima medalie şi nu s-a mai oprit. Nu era băieţoasă, ci foarte liniştită, ca şi acum. Era ambiţioasă, iar orice înfrângere o motiva mai mult. Probabil mulţi cred că e foarte dură, dar de fapt e liniştită şi miloasă. Pe saltea însă, se transformă”.

Doamna Mariana o însoţeşte pe Alina la concursuri, dar nu are puterea să se uite: “În timpul finalei de la Beijing, când a luat aurul, am părăsit camera unde era televizorul, pentru că nu mai rezistam. Nu pot să descriu în cuvinte ce am simţit. M-am simţit mândră de

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°