Datoria de stat din zona euro a crescut anul trecut la nivelul record de 87,2% din PIB, de la 85,3% din PIB în 2010, reflectând împrumuturile luate de guverne pentru a acoperi deficitele bugetare şi programele de finanţare externă acordate unor ţări, dar şi încetinirea activităţii economice, scrie Mediafax.
Grecia are cea mai mare datorie de stat din UE, de 165,3% din PIB la sfârşitul anului trecut, la polul opus situându-se Estonia, cu 6% din PIB, potrivit datelor prezentate luni de Eurostat, preluate de Bloomberg.
România, cu 33% din PIB, este pe locul patru în UE în rândul ţărilor cu cele mai mici datorii de stat ca procent din producţia economică, precedată de Estonia, Bulgaria (16,3% din PIB) şi Luxembourg (18,2% din PIB).
La nivelul zonei euro, datoria publică a ajuns la 8.215 miliarde euro la finele anului trecut, iar deficitul bugetar a scăzut la 4,1% din PIB, de la 6,2% din PIB în anul anterior.
În UE, datoria de stat a urcat anul trecut la 10.421 miliarde euro, reprezentând 82,5% din PIB, de la 80% din PIB în 2010.
Deficitul bugetar al UE a scăzut totodată de la 6,5% din PIB la 4,5% din PIB.
Ţările din zona euro trebuie să finanţeze cea mai mare parte din programele de salvare a Greciei, Irlandei şi Portugaliei, către care s-au locat fonduri totale de 386 miliarde euro.
Temerile că Spania şi Italia ar putea fi nevoite să ceară de asemenea împrumuturi externe au împins în sus dobânzile plătite de cele două ţări.
Italia avea la finele anului trecut o datorie de stat de 120,1% din PIB, a doua din UE, în timp ce datoria Spaniei a urcat de la 61,2% din PIB la 68,5% din PIB, reflectând atât deficitul ridicat, cât şi stagnarea economiei.
Pe de altă parte, datoria Germaniei a scăzut de la 83% din PIB la 81,2% din PIB.
Numai cinci ţări din zona eur