Programul Operaţional Regional - Regio, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), ocupă primul loc în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene structurale şi de coeziune între toate programele operaţionale din ţara noastră, potrivit unui raport al Ministerului Afacerilor Europene (MAEur), arată un comunicat de presă remis redacţiei.
Astfel, Programul Operaţional Regional se află pe primul loc în clasamentul plăţilor intermediare (rambursări) efectuate de Comisia Europeană (cu o rată de absorbţie efectivă de 11,73%) şi tot pe primul loc în clasamentul valorii plăţilor intermediare efectuate de Comisia Europeană (437,24 de milioane de euro). Programul Operaţional Regional are şi cea mai mare valoare a plăţilor interne efectuate către beneficiari din rândul tuturor programelor operaţionale din ţară (4,969 de miliarde de lei).
Până la data realizării acestui raport, în cadrul Programului Operaţional Regional, derulat de MDRT, au fost aprobate 3.104 proiecte, în valoare totală de 14,716 miliarde de lei, şi au fost contractate deja 2.723 de proiecte, în valoare de 13,449 de miliarde de lei.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, spune că această performanţă este meritul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) şi că doreşte ca, în timpul mandatului său, să nu rămână nealocat niciun euro din fondurile structurale disponibile.
Ministrul a adăugat: "Ne-am angajat să aducem cât mai mulţi bani europeni în ţară şi mă bucur să ştiu că suntem cel mai bun minister atunci când vorbim despre absorbţia fondurilor structurale. Este meritul întregii echipe de la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, pe care o felicit pentru performanţă. Am contractat aproape toate fondurile disponibile prin POR, iar, pe unele axe, am realizat chiar supracontractări, adic