Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, a afirmat ieri că laptele de consum care se vinde pe rafturile magazinelor nu este natural, pentru că în conţinutul său se găseşte şi lapte praf, declaraţie ce a stârnit multe controverse, mai ales din partea producătorilor.
„Foarte mult din laptele pe care îl cumpărăm din magazin este făcut, de fapt, din lapte praf, deci nu este lapte natural", a spus Fuia, cu ocazia inaugurării Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Naturale - IBA Bucureşti.
Oficialul a recunoscut că vinovate de această situaţie se fac chiar autorităţile, care permit ca legislaţia să fie mult prea laxă. „Cine poartă vina? Vina o poartă probabil autorităţile, care la ora actuală ar trebui să contureze acest proces. Poate există şi un vid legislativ pe această temă", a subliniat ministrul.
Specialiştii în lactate au explicat că, într-adevăr, se adaugă lapte praf în laptele de consum, însă în cantităţi extrem de mici şi numai în laptele gras. „Ca să reuşim să aducem laptele la un anumit grad de grăsime, câteodată, trebuie să adăugăm şi lapte praf. Mai sunt cazuri când laptele de 3,5 la sută grăsime iese de 3,4 la sută grăsime, iar atunci trebuie să mai adaugi o cantitate extrem de mică de lapte praf pentru a echilibra gramajul", a explicat un specialist angajat al unei companii importante de produse lactate din România.
„Producem lapte din lapte de la ferme"
Procesatorii de lactate neagă însă, declaraţiile ministrului Agriculturii. „Ministrul are vreo informaţie concretă? Compania noastră (n.r. - Albalact) este certificată cu Certificat A (asta presupune folosirea laptelui de la ferme autorizate). Noi producem lapte din cel colectat de la ferme şi nu adăugăm nimic, doar îl supunem tratamentului termic necesar, adică pasteurizare sau UHT. Laptele nostru este lapte natural", a declarat Raluca Balotă, repre