Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE a amânat cu o lună interzicerea totală a importurilor de petrol din Iran

Publicat in Capital, luni 23 aprilie 2012 ·

Consiliul UE a amânat pentru sfârşitul lunii mai adoptarea unei decizii finale privind interzicerea totală a importurilor de petrol din Iran, embargo ce ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie, transmite portalul economic RBC Daily, care citează o sursă diplomatică europeană.

Iniţial se presupunea că o decizie finală cu privire la termenul intrării în vigoare a embargoului împotriva Iranului ar putea interveni la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, prevăzută pentru luni, la Luxemburg.

"Situaţia din jurul Iranului şi calendarul privind instituirea unui embargo asupra livrărilor de petrol din această ţară au fost eliminate de pe ordinea de zi a reuniunii ministeriale de la Luxemburg, discutarea lor fiind amânată pentru următoarea reuniune a Consiliului UE (la nivel de miniştri de externe), de la sfârşitul lunii mai", a declarat, sub rezerva anonimatului, un diplomat european.

Potrivit informaţiilor disponibile, în această privinţă au insistat Italia şi Grecia, care se tem că o interdicţie definitivă asupra importurilor de petrol iranian poate duce la creşterea semnificativă a cheltuielilor lor pentru a-şi asigura necesităţile energetice. Mai ales că ambele ţări trebuie să pună în aplicare programe de stabilizare pentru reducerea cheltuielilor bugetare, ceea ce le face mai puţin flexibile în ceea ce priveşte achiziţionarea de resurse energetice pe piaţa liberă.

UE îi revin 20% din exporturile de petrol iraniene, iar principalii beneficiari sunt Grecia, Italia şi Spania.

Decizia privind instituirea unui embargo la livrările de petrol în ţările membre ale UE a fost adoptată încă la 23 ianuarie a.c., dar aria ei a fost limitată la "încheierea de noi contracte" cu Teheranul.

În ceea ce priveşte contractele existente asupra furnizării de "aur negru" din Iran în Europa,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 15 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni: Mai cald decât de obicei în România, mai ales în sud

Mediafax acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunţă mai calde decât de obicei în România, potrivit prognozei meteo pentru următoarea lună. În perioada 1-29 iulie, temperaturile vor fi peste mediile normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice

FOTO Văcuță salvată de pompierii botoșăneni dintr-o groapă de aproape doi metri

Botosani News acum o ora
Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni. Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 27 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum 53 minute
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°