Teama este tatăl curajului și mama precauției, spunea un scriitor. Poate că Răzvan nu a citit asta, dar o aplică

Declarația de după meciul Rapidului de la Mioveni este sinceră, umană. “Mi-a fost frică de meciul acesta”, a spus Răzvan Lucescu la final, făcând unele sprîncene să se ridice întrebător sau chiar neîncrezător. Păi dacă și de fotbaliștii de la Mioveni, care nu au strîns puncte nici măcar cît să li se suspende carnetul de conducere, ți-e frică, atunci de cine nu îți este? Atunci antrenorii de prin Spania sau Anglia ce să mai zică? Înseamnă că aceștia trăiesc doar pe calmante și pe cursuri intensive de yoga, într-o teamă constantă și uneori în teroare, dacă e vorba să întîlnească, de pildă, Barcelona sau Manchester United.

Da, s-a văzut, jucătorilor alb-vișinii le-a tremurat puțin sufletul la Mioveni, s-a observat cu ochiul liber, 2-1 a fost rezultatul pentru bucureșteni, diferența de valoare nu e aceasta. Dar uneori e suficient să pui pași mici și precauți, iar cînd contează cu adevărat să faci pasul cel mare și important. Cu frică sau nu, asta e treabă de feeling și opțiune de abordare a obstacolului. Ar fi o chestie, să fii reținut în războaiele mici și relaxat în cele mari. Uneori funcționează, indiferent de pierderi.

Dar uite-așa, din frică în frică, exprimată public sau nu, uneori mai vizibilă, alteori camuflată, Rapidul și-a ales drumul. E o cale bună, iar suporterii se tem de un singur lucru: ca nu cumva echipei să i se facă, în cele din urmă, teamă chiar de titlu. Lucru oarecum reflectat în rezerva cu care Lucescu junior, dar nu numai el, se încăpățînează să spună că nu titlul e visul lui și al jucătorilor lui, ci doar locul în Europa League. Dar nu știu cine crede asta. Nici măcar ei nu o cred. Nu ai cum să nu-ți dorești ceva care pare, dacă nu chiar este atît de aproape, deși acest lucru vine la pachet cu frica asumată, cu riscu