Îi place să râdă. Să facă glume. Iubeşte să îngrijească păpuşile, iar atunci când sunt bolnavioare, le ia pe rând, le face câte o injectţie şi totul se rezolva. În lumea unui copil de nici doi ani şi jumătate pe atunci, boala era alungată cu un vârf de ac sau cu o pastiluţă înghiţită cu puţină apă. Cine ar fi crezut că micile dureri pe care la acuza ba de oase, ba de articulaţii aveau să fie semnul, nebăgat în seamă de medici, al unui drum chinuit, care îl condamna pe Vladimir la boală lungă?

Afară înfloriseră copacii, iar copiii se pregăteau de joacă în parc, când Vladimir a început să aibă episoade diareice şi să se simtă din ce în ce mai rău. Semnele de slăbiciune s-au adunat, temperatura a început să-l împresoară, era mereu obosit, fără chef de viaţă, avea faţa umflată, durerile de oase se înteţeau. Cu toate astea, medicii consultaţi de părinţi nu dădeau semne de îngrijorare. Burta îi era umflată “poate de la prea multă pâine şi băuturi carbogazoase”, oasele îl dureau “că e în creştere”, spuneau ei de fiecare dată. În urma unor investigaţii în străinănate, doctorii au constatat că cel mic avea intoleranţă la gluten şi la proteina din laptele de vacă. Vladimir a început să consume numai produse speciale, scumpe şi greu de găsit. Starea lui însă, nu părea să se îmbunătăţească.

Au început de-atunci drumuri multe şi anevoioase la spitale. La Fundeni, după mai bine de o lună de zile de investigaţii, copilul a fost diagnosticat cu histiocitoză reticulară multicentrică sistemică, dar cu anumite caracteristici care nu au mai fost raportate până atunci. Cu alte cuvinte, cancer. ”S-au încercat câteva tratamente clasice, însă nu au dat rezultate. Medicul curant a menţionat în scris că nu a mai existat un astfel de caz în istoria acestui spital, o formă a bolii foarte rară, nu doar în ţară (3-4 cazuri), ci chiar şi în lume (aproximativ 30-40). Doctorii au emis