Cel de-al doilea concert al lui David Bisbal în România a fost fulminant! Sala Palatului a rezistat eroic exploziei de energie şi pasiune, de care s-a făcut vinovat idolul latino-pop.
Deşi a intrat în scenă cu o oarecare întârziere, David a fost primit de public în poziţia de drepţi. Încă de la primele acorduri, sala s-a dezlănţuit pe ritmurile muzicii ispititoare. Artistul a primit de la un admirator Tricolorul pe care l-a apropiat de buze şi l-a sărutat cu recunoştinţă. „România, te iubesc!” - a aclamat David, de mai multe ori. Şi bineînţeles că publicul i-a mulţumit, de fiecare dată, pentru declaraţie, dăruindu-i cascade de aplauze. Printre spectactori s-au aflat şi cinci admiratori deghizaţi în David Bisbal, fiind foarte bine accesorizaţi cu peruci blonde şi creţe.
Ce putea lipsi de la un asemenea concert exploziv? Mireasa! Da, c-aşa-i românul. Mireasa trebuie furată şi dusă în lume, de dragul spectacolului, desigur. Şi uite-aşa s-a trezit David Bisbal cu o domniţă oacheşă, drăgăstoasă şi ravisantă. Fără să stea prea mult pe gânduri, a primit-o lângă el pe scenă, a aşezat-o pe scaunul lui şi i-a spus „Prinţesă!”. Apoi şi-a văzut mai departe de program, iar mireasa era fericită - peste 4.000 de oameni îi puteau admira rochia şi întregul său „harnaşament”.
Categoric, David Bisbal nu are nevoie să-şi ia numele de Fuego – vorba prezentatorului Mihai Morar - , căci el este fuego! Un mic amănunt: fuego, în limba spaniolă, înseamnă foc!
P.S. Vocea Dragoş Chircu a deschis concertul lui David Bisbal. A avut Sala Palatului la picioare, s-a simţit foarte bine pe scenă, acolo unde îi şi este locul. Acest loc şi l-a câştigat cu greu, şi sper că nu se va mai da jos de acolo, de Sus. Este un început frumos care trebuie să aibă şi un conţinut pe măsură. Talent are, slavă Domnului, mai e necesar şi câte un strop de înţelepciune şi de perseverenţă. În res