Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Mondială: Criza din zona euro pune în pericol recuperarea economică din Republica Moldova şi alte ţări din regiune

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Continuarea crizei din zona euro afectează recuperarea modestă în desfăşurare a economiei ţărilor din Europa emergentă şi Asia Centrală, potrivit unei note informative difuzate de Banca Mondială (BM).

"După o relativă recuperare în anii 2010-2011, ritmul de creştere economică în această zonă va încetini de la 5,5% anul trecut la 3,4% în acest an", a declarat Philippe Le Houerou, vicepreşedinte al BM pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă organizată la reuniunea anuală a FMI şi BM.

În acelaşi timp Philippe Le Houerou a menţionat faptul că "în urma crizei în statele din regiune s-a subţiat baza fiscală, se menţin presiunile asupra sectorului bancar şi a crescut şomajul. În prezent pe lângă necesitatea optimizării cheltuielilor, aceste state au nevoie să-şi protejeze potenţialul uman şi să întărească sistemul de asistenţă socială, ca urmare a extinderii şomajului şi a înrăutăţirii situaţiei demografice".

Moldova rămâne fără forţă de muncă

Astfel prognozele Băncii Mondiale arată că din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei către anul 2050, statele din regiune se vor confrunta cu un deficit acut de forţă de muncă. Astfel, către anul 2050 numărul angajaţilor în Bulgaria şi Belarus se va reduce cu circa 40% din angajaţi, în Ucraina cu circa 35%, iar în Republica Moldova, Polonia şi Georgia cu circa o treime.

Regiunea include, potrivit organizării BM, 30 de ţări şi se întinde din Polonia şi Balcani până în Rusia şi fostele republici sovietice din Asia Centrală. Aceste state au legături comerciale şi financiare puternice cu zona euro.

Pentru Turcia, BM anticipează un avans de numai 2,9% în acest an, faţă de 8% anul trecut, în timp ce creşterea PIB-ului Republicii Moldova se va tempera de la 6,4% la circa 3,5%.

O criză a creditelor

Experţii de la Banca Mondială avertizează şi asupra unei crize a creditelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°