Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Daniel Dăianu: Programul de convergenţă şi echilibrul bugetar: atenţie la regionalizare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 aprilie 2012 ·

Regionalizarea este frecvent prezentată ca leac la probleme structurale ale economiei/societăţii româneşti; mă refer la "distanţa" între autorităţi şi cetăţeni drept concretizare a contractului social; descătuşarea unui spirit antreprenorial în guvernanţa publică, care ar fi înăbuşit de centralizare; absorbţia fondurilor europene şi opţiuni de investiţii; atenuarea discrepanţelor de dezvoltare etc. Nu comentez aceste ipoteze, care parţial au temei. Însă puţin se abordează chestiunea echilibrului bugetar de ansamblu prin retrasarea prerogativelor bugetare - ca o consecinţă a regionalizării. Dacă va avea loc un asemenea proiect amplu merită să se ţină cont de o serie de aspecte.

De pildă, există riscul creşterii necontrolate a unor cheltuieli. Avem experienţa anilor 2005-2008 când o parte majoră a expansiunii cheltuielilor cu personalul bugetar priveşte conduita autorităţilor locale - unde a crescut copios numărul de angajaţi. Nu a existat o monitorizare atentă a acestor cheltuieli, ce a fost ascunsă de creşterea rapidă, considerabil peste potenţial, a economiei. Când economia a implodat în 2009 evoluţia aiurea a acestora a ieşit la iveală. Sunt şi alte cheltuieli ce pot scăpa de sub control, în măsura în care autorităţile locale iau cu asalt piaţa creditului şi mizează pe sprijin central la nevoie.

Avem lecţii oferite de alte ţări. De pildă Spania, unde administraţiile provinciale au bugete proprii importante (inclusiv în domeniul educaţiei). Anii boom-ului speculativ au umplut cuferele provinciilor ca şi al guvernului central. Când economia s-a prăbuşit s-au văzut mai bine carenţele unui model de creştere ce s-a bizuit pe credit ieftin şi alocare de resurse defectuoasă, orientată spre bunuri non-tradables - ca în România, de altfel. Anii de creştere rapidă au alimentat o suire debordantă a salariilor, costurile unitare cu forţa de muncă (UL

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°