Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mirela Stelea: "Sintagma 'nevastă de fotbalist' care stă acasă şi nu face nimic nu mi se potriveşte"

Publicat in Cancan, luni 23 aprilie 2012 ·

Mirela Stelea a declarat că ea nu este una dintre nevestele de fotbalişti care nu fac nimic şi are o afacere prosperă ce demonstrează acest lucru: "Prietenii mei şi oamenii apropiaţi ştiu că am avut dintotdeauna propria carieră, că am vrut să construiesc ceva. Sintagma ‘nevastă de fotbalist' care stă acasă şi nu face nimic nu mi se potriveşte."

Chiar dacă banii soţului i-ar fi prins bine, Mirela a preferat să muncească singură: "Ar fi o minciună să spui că nu ai nevoie de sprijin financiar, dar în niciun caz nu ne gândim la sume fabuloase. E greşit cum gândesc unii oameni: ‘Domnule, Stelea investeşte în soţia lui, normal că toţi banii vin de la Bogdan. Nu e adevărat, nici pe departe!", spune designerul.

Despre relaţia cu Bogdan Stelea, Mirela a recunoscut că i-a fost foarte greu, dar a găsit puterea de a merge mai departe. Relaţia s-a reparat după ce s-au căsătorit.

"În momentul în care m-am despărţit de Bogdan, mi-a fost tare greu. Eu am muncit foarte mult pentru relaţia asta şi am ajuns într-un punct în care am zis: ‘ok, asta este, ne oprim aici, mai departe nu se mai poate!'. Mi-a fost foarte, foarte greu, dar în acelaşi timp toată lumea a fost şocată cum de am putut să îl las. M-am mobilizat să merg înainte. În perioada aceea, cariera mea era în ascensiune şi m-am axat cel mai mult pe partea profesională. Erau momente când simţeam că nu mai pot să mă concentrez şi încercam, trăgeam de mine. După câteva luni s-a întâmplat să ne regăsim şi ne-am căsătorit după aceea. S-a întâmplat pe repede înainte. Mi-am zis: ‘ori se rupe tot, ori o să fie foarte bine, sunt pregătită pentru orice'. După ce ne-am căsătorit, lucrurile au mers în direcţia bună!", a mărturisit Mirela într-un interviu pentru revista "Business Woman".

Mirela Stelea a declarat că ea nu este una dintre nevestele de fotbalişti care nu fac nimic şi are o afacere prosperă ce

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°