Premierul Ucrainei, Nikolai Azarov, a exprimat luni posibilitatea de a se recupera zonele afectate de dezastrul de la centrala nucleară Cernobâl, de la producerea căruia se vor împlini, joi, 26 de ani, informează EFE.
'Există toate motivele pentru a readuce la viaţă aceste sate, oraşe şi teritorii', a declarat presei şeful guvernului ucrainean, în cursul unei vizite la Centrul de Radiologie Medicală din Kiev.
Aceasta presupune crearea de locuri de muncă şi, ca urmare, creşterea veniturilor la bugetul statului, a subliniat Nikolai Azarov.
Potrivit evaluărilor oficiale, explozia produsă la 26 aprilie 1986 la reactorul nr.4 al centralei de la Cernobâl a făcut să se împrăştie până la 200 de tone de material radioactiv de 50 de milioane curie, equivalentul a 500 de bombe atomice similare celei lansate la Hiroshima.
Ucraina a estimat la 180 miliarde de dolari pierderile cauzate de accidentul nuclear.
Explozia a produs un nor radioactiv care a ajuns mai întâi în Belarus şi a continuat spre ţările scandinave, Europa Centrală (mai ales Austria şi Germania) şi Marea Britanie, între altele. Potrivit experţilor ucraineni, accidentul a curmat viaţa a peste 100.000 de persoane, dar organizaţiile ecologiste au ridicat cifra la 200.000.
Radiaţiile continuă să afecteze mii de locuitori din Belarus, Ucraina şi Rusia, unde se află 70% din cei aproape 200.000 de kilometri pătraţi de teren contaminat, adaugă sursa citată.
SURSA: Agerpres