După o campanie mai degrabă fadă, un scrutin plin de surprize: diferența de aproape două procente dintre Hollande și Sarkozy, care se aștepta să fie primul; scorul enorm al extremei drepte, procentul relativ scăzut al lui Jean Luc Melenchon. În ciuda predicțiilor care-l dau deja câștigător pe Hollande, competiția este relansată de rezultatul lui Le Pen și incertitudinea privind transferul de voturi de la candidații de pe pozițiile patru și cinci către primii doi candidați.

Mai mult de 30% dintre francezi au votat duminică pentru un candidat extremist, în condițiile în care șase candidați din zece au venit din partide de extremă. Acest scor istoric pentru extreme a fost generat în parte de o campanie electorală superficială, în care primii doi candidați au preferat să meargă pe vârfuri pentru a menaja echilibrul din sondajele de opinii. Lipsa de carismă a lui Hollande și bilanțul care îl discreditează pe Sarkozy au contribuit la creșterea candidaților de la extremele axei dreapta-stânga. Aceștia au umplut spațiul de dezbatere cu intervenții în forța, dând senzația că sunt singurii care spun lucrurilor pe nume.

Totuși, nu trebuie uitat că acesta a fost și un scrutin al reînnoirii clasei politice. Doar trei candidați s-au mai prezentat și înainte la urne, dintre care Bayrou în 2002 și 2007, Sarkozy doar în 2007, iar Cheminade (un candidat minor) și în 1995. Aceast scrutin rupe astfel cu tendinţa franceză de până în 2007 potrivit căreia partidele politice au prezentat vreo douăzeci de ani cam aceeași garnitură de mari dinozauri – Chirac (UMP), Le Pen tatăl (FN), Arlette Laguiller (Lutte Ouvrière).  Astfel, cei doi candidați din extreme au profitat de efectul de noutate, în special noul intrat pe scenă, Jean Luc Melenchon, care a părut o gură de aer proaspăt în peisaj.

François Hollande – rămâne favoritul indiscutabil

Cu mai mult de 28% în primul