Autoritatea Federală de Reglementare a Fraudelor din Marea Britanie a depus o plângere civilă împotriva a doi fraţi în vârstă de 20 de ani, gemeni , acuzându-i că au înşelat 75.000 de oameni (cea mai mare parte de americani) păcălindu-i să plătească 47 dolari de fiecare, pentru a obţine analize bursiere făcute de un robot pe nume "Marl". Cei doi spuneau investitorilor că Marl este o aplicaţie de computer, scrisă de un fost programator al Goldman Sachs. Evident, respectivul programator nici măcar nu exista.
Alexander John Hunter şi Thomas Edward Hunter au lansat sistemul în 2007, când aveau doar 16 ani, şi au castigat cel puţin 1.2 milioane dolari de pe urma investitorilor naivi, potrivit SEC (Securities and Exchange Commission).
Ca să fie tacâmul complet, cei doi fraţi au mai rulat o înşelătorie asemănăntoare, pe lângă senzaţionalul Marl. Băieţii ofereau "servicii" celor care se abonau la Marl, software-ul lor, promiţând că pot da un "boost" acţiunilor, pentru o sumă rezonabilă. Astfel, au mai făcut 1.9 milioane dolari.
SEC (Securities and Exchange Commission) i-a dat în judecată pe cei doi fraţi, pentru fraudă, sperînd să recupereze uriaşul prejudiciu. Autoritatea Federală de Reglementare a Fraudelor din Marea Britanie a depus o plângere civilă împotriva a doi fraţi în vârstă de 20 de ani, gemeni , acuzându-i că au înşelat 75.000 de oameni (cea mai mare parte de americani) păcălindu-i să plătească 47 dolari de fiecare, pentru a obţine analize bursiere făcute de un robot pe nume "Marl". Cei doi spuneau investitorilor că Marl este o aplicaţie de computer, scrisă de un fost programator al Goldman Sachs. Evident, respectivul programator nici măcar nu exista.
Alexander John Hunter şi Thomas Edward Hunter au lansat sistemul în 2007, când aveau doar 16 ani, şi au castigat cel puţin 1.2 milioane dolari de pe urma investitorilor na