Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avion utilitar AN - 2 a aterizat forțat pe un câmp din Prahova UPDATE

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Accidentul s-a petrecut în apropierea aerodromului din comuna prahoveană Șirna, unde avionul, o aeronavă de tip AN-2, aparținând firmei Aerogetic, a făcut manevre bruște de aterizare din cauza terenului accidentat.

UPDATE ORA 12.25

Un echipaj de pompieri din cadrul ISU Urlați a mers la locul incidentului pentru asigurarea zonei. Existau informații că rezervorul avionului a fost spart. „Din fericire, nu a fost nevoie de intervenția pompierilor și nici nu a existat risc de explozie. Cele două persoane din avion sunt în stare foarte bună“, ne-a spus Marina Dinu, purtător de cuvânt al ISU Prahova.

UPDATE ORA 11.30

„În timpul zborului, indicatorii de la bord au arătat temperaturi care impuneau aterizarea. Am procedat în consecință, însă, din cauza terenului extrem de accidentat, aterizarea nu a fost una standard, iar avionul a făcut mișcări bruște“, ne-a spus Daniel Preda, reprezentant al firmei Aerogetic din Târgoviște, și unul dintre cei doi piloți care se aflau în avion în momentul incidentului.

Avionul este ușor avariat, dar niciuna dintre persoanele implicate nu a fost rănită.

Avionul utilitar AN -2 fusese închiriat de Direcția Silvică Prahova pentru ierbicidatul câmpurilor.

UPDATE ORA 10.45

Avionul decolase de pe aerodromul Șirna, cu misiunea de a împrăștia ierbicide. Aterizarea forțată s-a produs într-o localitate din apropiere, satul prahovean Ciupelnița.

ORA 10.30

„A fost o aterizare forțată a unui avion de tip AN 2. Pilotul se pregătea pentru executarea unei misiuni de stropire şi de tratamente aviochimice. A fost o aterizare forțată din cauza terenului. Nimeni nu a pățit nimic", ne-a spus Daniel Preda, persoana de contact din cadrul SC AERO GETIC SRL, firma căreia îi aparține avionul.

Anul trecut, în iulie, doi oameni au murit într-un accident avatic la Șirna.

Atunci, pilotul Mir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 45 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°