În 2011, 69% dintre companii au apelat în special la promovarea prin Facebook şi prin forumurile de discuţii (43%), potrivit unui studiu GfK transmis redacţiei.
Studiul GfK "Cum folosesc companiile social media" analizează care sunt reţelele sociale preferate de oamenii de comunicare din companii şi scopul în care acestea sunt folosite.
Intenţiile pentru 2012 arată o creştere uşoară pentru canalele deja existente şi bine poziţionate, cum sunt Facebook, LinkedIn sau Youtube, dar şi un interes mai accentuat pentru utilizarea pe scară mai largă a Twitter-ului şi blogurilor independente (creştere de 8%, respectiv 6%). Astfel, Twitter ajunge să fie interesant pentru 19% dintre companii, iar campaniile pe bloguri independente pentru 27%.
În ceea ce priveşte scopul cu care sunt folosite aceste medii, studiul GfK remarcă în 2012 o concentrare semnificativ mai mare faţă de 2011 pe relaţia cu clienţii.
Traian Năstase, Online Project Manager GfK România, a declarat: "Dacă anul trecut, multe companii s-au axat pe crearea unei imaginii de marcă sau de companie prin intermediul reţelelor sociale, în 2012, companiile conştientizează mai mult rolul acestora în apropierea de client. Obţinerea unei imaginii pozitive este completată acum de indicatorii legaţi de creşterea vânzărilor, dar şi de loializare".
F. A. În 2011, 69% dintre companii au apelat în special la promovarea prin Facebook şi prin forumurile de discuţii (43%), potrivit unui studiu GfK transmis redacţiei.
Studiul GfK "Cum folosesc companiile social media" analizează care sunt reţelele sociale preferate de oamenii de comunicare din companii şi scopul în care acestea sunt folosite.
Intenţiile pentru 2012 arată o creştere uşoară pentru canalele deja existente şi bine poziţionate, cum sunt Facebook, LinkedIn sau Youtube, dar şi un interes mai accentuat pentru utilizarea pe scară mai