Guvernul de la Ankara nu dorește să accepte participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai la Chicago, întrucât autorităţile de la Ierusalim nu au prezentat scuze pentru moartea mai multor cetăţeni turci, în atacul marinei israeliene asupra unei ambarcaţiuni ce se îndrepta spre Fâşia Gaza. Sursa: REUTERS
Relațiile dintre cele două puteri regionale s-au deteriorat grav după ce un comando israelian a luat cu asalt nava Mavi Marmara, în mai 2010, navă care dorea să pargă blocada impusă Fâșiei Gaza, incident în urma căruia au murit 9 cetățeni turci.
Anul trecut, în septembrie, Turcia a expulzat un ambasador al Israelului și a înghețat cooperarea militară, după ce un raport al ONU asupra raidului israelian a evitat să ceară Israelului să prezinte scuze.
”Nu ne-am dat acordul în această chestiune”, a afirmat un oficial de la Ankara sub acoperirea anonimatului. ”NATO este o alianţă din care Israelul nu face parte. Nu considerăm că Israelul trebuie să ia parte la acest forum”, a adăugat el.
Presa turcă notează că statul evreu spera să participe la summit în cadrul unui program de cooperare cu NATO, numit Dialogul Mediteranean, scrie Chicago Tribune.
Potrivit cotidianului turc Hürriyet Daily, minstrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, confruntat cu criticile unor state aliate în timpul unei reuniuni ministeriale a NATO, a răspuns că ”problemele bilaterale nu trebuie aduse în interiorul Alianţei”, și că ”Turcia nu poate manifesta nici o consideraţie pentru o ţară care ucide cetăţeni turci în apele internaţionale”.
Ultima dată când a avut loc un astfel de conflict diplomatic între Turcia și Israel a fost în noiembrie 1980, după ce Ierusalimul unificat a fost proclamat capitala ”eternă și indivizibilă” a Israelului. Perioada rece a continuat până în decembrie 1991, când s-au făcut progrese în procesul de p