Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă etapă în Liga a III-a: Valea lui Mihai are meci acasă, iar Bihorul Beiuş, în deplasare

Publicat in Bihoreanul, luni 23 aprilie 2012 ·

Campionatul Ligii a III-a la fotbal programează în această săptămână o etapă intermediară. Este vorba despre runda a XXIII-a, care va avea loc marţi, cu începere de la ora 17.

În Seria a V-a, echipele bihorene, la prima vedere, par a avea un program accesibil, dar dacă analizăm ultimele rezultate ale adversarelor, atunci situaţia se complică un pic, fiindcă atât partenerii de întrecere a beiuşenilor din această rundă, cât şi cei care vor întâlni pe Unirea Valea lui Mihai au înregistrat evoluţii şi rezultate bune în etapa precedentă.

Situată pe locul IV, cu 40 de puncte, CF Bihorul Beiuş va evolua în deplasare marţi, în judeţul Timiş, la Becicherecu Mic, în compania echipei locale, Nova Mama Mia. Cei de la Becicherecu sunt în ascensiune în ultima perioadă, aflându-se acum în clasament pe locul 10, cu 26 de puncte, după ce vineri au câştigat pe terenul reşiţenilor de la CSM Ţcolar, cu scorul de 3-1.

Dacă beiuşenii au meci în deplasare, în schimb fotbaliştii de la Unirea Valea lui Mihai vor juca marţi pe teren propriu, cu Gloria CTP Arad, grupare care, de asemenea, a înregistrat progrese în campionat în ultimul timp, în etapa a XXII-a dispunând chiar foarte clar de Naţional Sebiş, cu 4-1.

Se anunţă un derby al suferinţei jocul de la Valea lui Mihai, ambele combatante fiind în luptă pentru evitarea retrogradării iar rezultatul direct dintre ele poate cântări mult la finalul sezonului.

În prezent Unirea ocupă locul XIV, cu 21 de puncte, iar Gloria CTP se situează o poziţie mai sus, pe XIII, cu 23 de puncte.

La fruntea clasamentului, Recaşul şi Hunedoara au programate jocuri în deplasare, iar Autocatania, de pe locul III, va evolua pe teren propriu.

Campionatul Ligii a III-a la fotbal programează în această săptămână o etapă intermediară. Este vorba despre runda a XXIII-a, care va avea loc marţi, cu începere de la ora 17.

În Ser

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie a MAE: Sunt perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturi din Marea Britanie din cauza vremii

HotNews acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie că, în contextul meteorologic nefavorabil, aeroporturile Manchester şi Liverpool au anunţat luni posibile p

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 3 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Patru localităţi din stânga Nistrului, aflate sub controlul Chişinăului, sunt aprovizionate cu gaze naturale din R. Moldova

News.ro acum 52 minute
Localităţile Coşniţa, Pohrebea, Doroţcaia şi Pîrîta din raionul Dubăsari, aflate în stânga Nistrului, dar controlate de Chişinău, sunt aprovizionate cu gaze naturale din Republica Moldova, după ce regiunea transnistreană nu mai primeşte gaze de la G

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 4 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

Emmanuel Macron îl acuză pe Elon Musk că susţine „o nouă internaţională reacţionară”

HotNews acum 44 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a acuzat luni – fără a îi rosti numele – pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine „o nouă internaţională reacţionară”. Într-o alocuţiune în faţa ambasadorilor francezi, Macron l-a acuzat, de a

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°