Ateneul Tatarasi Pe parcursul acestei saptamani se desfasoara o serie de manifestari prilejuite de editia a doua a "Zilelor Ateneului Tatarasi". Astfel, dupa premiera teatrala "Ferma Animalelor", în regia lui Vlad Cepoi si a lui Ovidiu Ivan, astazi, la ora 17.00 este programat un spectacol folcloric in aer liber, "Hai la hora mare", cu Ansamblul Folcloric "Teodor Burada", de la Universitatea de Arte George Enescu (UAGE). Maine, de la aceeasi ora, au loc Prelegerile Ateneului Tatarasi cu tema "Ce capitalism vrem este intrebarea. Finanta, criza, democratia", invitatul special fiind economistul Daniel Daianu. Pe 25 aprilie, de la ora 18.00, publicul poate participa la spectacolul folcloric "Cantec si poezie", sustinut de artista Sofia Vicoveanca. In ultima zi a manifestarilor, respectiv 29 aprilie, de la ora 16.00, va avea loc spectacolul folcloric pentru închiderea proiectului "Zilele Ateneului Tatarasi", cu ansamblul folcloric de dansuri populare Stejarelul si Rotaria. Apoi, de la ora 18.30 are loc Gala Ateneului, cu festivitatea de premiere a colaboratorilor artistici ai institutiei, moment ce va fi insotit de un spectacol oferit de Ansamblul de Suflatori Nova Musica Viva, de la Filarmonica de Stat "Moldova".
Ateneul Tatarasi Pe parcursul acestei saptamani se desfasoara o serie de manifestari prilejuite de editia a doua a "Zilelor Ateneului Tatarasi". Astfel, dupa premiera teatrala "Ferma Animalelor", în regia lui Vlad Cepoi si a lui Ovidiu Ivan, astazi, la ora 17.00 este programat un spectacol folcloric in aer liber, "Hai la hora mare", cu Ansamblul Folcloric "Teodor Burada", de la Universitatea de Arte George Enescu (UAGE). Maine, de la aceeasi ora, au loc Prelegerile Ateneului Tatarasi cu tema "Ce capitalism vrem este intrebarea. Finanta, criza, democratia", invitatul special fiind economistul Daniel Daianu. Pe 25 aprilie, de la ora 18.00, pub