Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Și dacă pică guvernul?

Publicat in Arges Online, marți 24 aprilie 2012 ·

Privesc și nu-mi vine a crede cu ce viteză fug pedeliștii mai mult sau mai puțin de vază de la actualul ciolan la un posibil viitor os de ros în cadrul eventualei guvernări USL. Rând pe rând, senatori și deputați trec ba la PSD, ba la PNL (cei mai mulți, că doar vor să refacă dreapta în alianță cu un partid de stânga și cu unul cu doctrină catodică). Urmăresc viața politică românească din 1990 încoace și niciodată n-am văzut un asemenea exod asumat cu voioșie de cei care până mai ieri spuneau un NU hotărât traseismului politic și cu un vădit autism politic de liderii rămași ai PDL. Și nu mă pot abține să nu fac și eu, ca orice cetățean cât de cât pus în temă, oarece speculații, încercând să fac o paralelă între mai multe evenimente. Primul ar fi fost legat de oferta pe care Traian Băsescu i-a făcut-o lui Victor Ponta pentru postul de premier. Era un cadou otrăvit, iar liderul pesedist știa că va regreta amarnic dacă va accepta. N-a făcut-o, însă acum este pe care să fie obligat să accepte respectiva nominalizare. Și asta pentru că, așa cum obișnuiesc de câțiva ani buni încoace, reprezentanții actualei opoziții au depus și ei o moțiune de cenzură. Inițial, aceasta n-avea șanse de reușită, numai că, practic peste noapte, a început marea dezertare din PDL. Cu mic, cu mare, parlamentarii trec pe capete la USL și se jură că vot vota contrs guvernului pe care l-au susținut până mai ieri. Nebănuind nimic și flămânzi de putere, opozanții care, cel puțin la Senat, au deja o majoritate confortabilă, îi primesc pe toți, ba chiar se mai și laudă cu asta. Puțină lume ia însă în calcul o eventualitate care tinde să devină certitudine: migrația pedelistă către USL poate determina căderea guvernului. Și, pe cale de consecință, nominalizarea unui alt premier. Care nu va putea fi altul, după cum îl știm cu toții pe locatarul de la Cotroceni, decât Victor Ponta. Care va ajunge astfel,

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°