Privesc și nu-mi vine a crede cu ce viteză fug pedeliștii mai mult sau mai puțin de vază de la actualul ciolan la un posibil viitor os de ros în cadrul eventualei guvernări USL. Rând pe rând, senatori și deputați trec ba la PSD, ba la PNL (cei mai mulți, că doar vor să refacă dreapta în alianță cu un partid de stânga și cu unul cu doctrină catodică). Urmăresc viața politică românească din 1990 încoace și niciodată n-am văzut un asemenea exod asumat cu voioșie de cei care până mai ieri spuneau un NU hotărât traseismului politic și cu un vădit autism politic de liderii rămași ai PDL. Și nu mă pot abține să nu fac și eu, ca orice cetățean cât de cât pus în temă, oarece speculații, încercând să fac o paralelă între mai multe evenimente. Primul ar fi fost legat de oferta pe care Traian Băsescu i-a făcut-o lui Victor Ponta pentru postul de premier. Era un cadou otrăvit, iar liderul pesedist știa că va regreta amarnic dacă va accepta. N-a făcut-o, însă acum este pe care să fie obligat să accepte respectiva nominalizare. Și asta pentru că, așa cum obișnuiesc de câțiva ani buni încoace, reprezentanții actualei opoziții au depus și ei o moțiune de cenzură. Inițial, aceasta n-avea șanse de reușită, numai că, practic peste noapte, a început marea dezertare din PDL. Cu mic, cu mare, parlamentarii trec pe capete la USL și se jură că vot vota contrs guvernului pe care l-au susținut până mai ieri. Nebănuind nimic și flămânzi de putere, opozanții care, cel puțin la Senat, au deja o majoritate confortabilă, îi primesc pe toți, ba chiar se mai și laudă cu asta. Puțină lume ia însă în calcul o eventualitate care tinde să devină certitudine: migrația pedelistă către USL poate determina căderea guvernului. Și, pe cale de consecință, nominalizarea unui alt premier. Care nu va putea fi altul, după cum îl știm cu toții pe locatarul de la Cotroceni, decât Victor Ponta. Care va ajunge astfel,