Criza se cam domoleşte. În lume şi la noi. Dar nu se întrevede încă fireasca fază de relansare, care să anunţe începutul unui nou ciclu economic. Fapt ciudat, fiindcă ar fi timpul să-şi încheie cursa un ciclu repetitiv de tip clasic, a cărui foaie de parcurs părea copiată din manualele de economie: o fază de avânt cu o coamă pe care s-au înşirat câţiva ani buni de boom, urmată de cea de-a doua fază, de declin, dominată pe panta cea mai de jos de recesiuni puternice. Lucrurile au luat însă, la un moment dat, o întorsătură neaşteptată. Sfidând istoria şi manualele, actualul ciclu economic a pornit să se restructureze din mers. Şi-a adăugat, de fapt, o a treia fază – de trecere de la un ciclu la altul – care deja produce efecte, fără să ştim cât va dura. Înnourările şi înseninările alternează, iar turbulenţele nu ne dau pace, zgâlţâind când balanţa bugetului, când piaţa muncii ori provocând momente mai lungi sau mai scurte de încetinire a creşterii. De această a treia fază nu vom scăpa înainte de a-şi intra pe deplin în rol un nou model de creştere economică, radical diferit de cel de dinaintea crizei.

Modelul vechi şi-a pierdut resursa conjuncturală: consumul susţinut cu credite, cu finanţări din economisirile altor ţări şi cu importuri. Iar valuta, ce venea în valuri de peste graniţe, n-a fost întotdeauna bine folosită. Consumul excesiv şi neglijarea sectoarelor productive au dus deseori la creşteri riscante peste PIB-ul potenţial. Şi la prea puţină bunăstare.

Un nou model va da o şansă bunăstării numai în măsura în care va asigura un echilibru firesc între ce economiseşte, ce consumă şi ce produce societatea românească. Numai într-un nou climat economic, competiţional, care să grăbească restructurările, mai mult PIB va aduce şi bunăstare. Pentru că numai aşa va putea fi obţinută, în cantităţi optime, o producţie performantă de bunuri şi de servicii ce