Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE - Protest la înălțime: A amenințat că plonjează în gol de la 20 de metri

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Un bărbat din comuna Bârza a fost la un pas de a-și pierde viața în această dimineață după ce, beat fiind, a amenințat că se aruncă de înălțimea de 20 de metri a unui stâlp din curtea primăriei. După șase ore de negocieri, acesta a fost convins să coboare în siguranță.

Locuitorii din satul Braneț, comuna Bârza, care domiciliază în imediata proximitate a sediului primăriei locale au fost treziți cu noaptea în cap în această dimineață de urletele unui bărbat. Mai exact, în jurul orelor 04.00, Dumitru Dumitrescu, de 37 de ani, din localitate, aflat în stare de ebrietate, s-a urcat pe un stâlp metalic din curtea primăriei și, de la o înălțime de aproape 20 de metri, a început să urle și să amenințe că se va arunca în gol.

“Eu am fost trezit de un telefon al unuiprieten care mi-a spus să vin urgent la primărie că e cineva care vrea să se arunce de pe stâlpul din curte. Când am ajuns aici am văzut un sătean care a mai făcut scandal pe aci, dar niciodată nu a fost atât de rău ca acum. De la 4 dimineața a stat pe stâlp și a tot strigat că se aruncă. A venit poliția, ba și pompierii, dar tot nu a vrut să coboare de acolo. Doar stătea agățat și striga că își dă drumul, plus că era și beat. Din câte am înțeles, era supărat că mama lui nu l-a vizitat de Paște pentru că el locuiește singur, și de aici i-a fost supărarea… După câteva ore i-au cumpărat eu vreo cinci pachete de țigări, o sticlă cu apă și una de suc și l-am convins să coboare de acolo”, a spus Victor Stan, angajat al Primăriei Bârza.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

La fața locului au intervenit un echipaj de la SMURD al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt, precum și o autospecială dotată cu autoscară mecanică. "Bărbatul a fost preluat de către personalul paramedical în stare conştientă, stabil hemodinamic şi respirator, prezentând agitaţie psihom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 34 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°